Parlamentarii USR au propus, marți, un proiect de declarație comună a celor două camere ale Parlamentului cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în Republica Belarus. Declarația vine în contextul înmulțirii protestelor pro-democrație din partea cetățenilor belaruși, în urma suspiciunilor privind fraudarea alegerilor prezidențiale și a violențelor cu care autoritățile au răspuns protestelor din ultima perioadă.
Prin adoptarea unei astfel de declarații, România se va alătura statelor aliate și partenere și instituțiilor europene în condamnarea posibilei fraudări a scrutinului din data de 9 august 2020, în condamnarea reprimării violente a manifestanților pașnici cât și în sprijinirea aspirațiilor democratice ale cetățenilor belaruși.
“Atunci când asistăm la suprimarea unor manifest democratice firești, și când e vorba de folosirea violenței populație pașnicei, o țară democratică nu poate și nu trebuie să rămână în pasivitate. Nu credem în tratarea cu mănuși a dictatorilor, iar în momentul în care aceștia ajung să folosească muniție de război împotriva propriilor cetățeni, nu avem voie să stăm deoparte. Cu atât mai mult cu cât suntem cetățeni ai unei țări care și-a câștigat libertatea cu prețul vieții multor oameni. România, împreună cu restul lumii libere, trebuie să condamne în termeni fermi represiunea din Belarus” a declarat Dan Barna, președintele USR și vicepreședintele Comisiei de politică externă din Camera Deputaților.
”Declarația pe care am propus-o astăzi în Comisia de politică externă din Senat este un pas firesc și sperăm că de această dată toate partidele politice vor înțelege urgența momentului și nu vor mai recurge la acțiuni de tergiversare ori de uitare într-un sertar a acestei declarații așa cum s-a mai întâmplat în cazuri similare. Nu mai putem închide ochii la ce se întâmplă în regiune și nu ne mai putem permite să batem pasul pe loc în politica externă a României. Cetățenii din Belarus trebuie susținuți în aspirația lor pentru democrație, respectarea drepturilor omului și un stat de drept, așa cum s-a întâmplat cu toate statele europene începând cu 1989, mai ales România”, a transmis senatorul USR Radu Mihail, vicepreședintele Comisiei de politică externă din Senat.
Reamintim faptul că, în urma reuniunii extraordinare a miniștrilor de externe din statele membre ale Uniunii Europene, domnul Joseph Borell, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a declarat faptul că UE nu recunoaște rezultatul alegerilor din Belarus, a lansat în numele UE un îndemn la dialog între putere, opoziție și alte forțe din societate și a declarat că miniștrii de externe au fost de acord că se impune aplicarea unor sancțiuni împotriva celor responsabili de reprimarea violentă a protestelor și de falsificarea rezultatului alegerilor din data de 9 august 2020.
Textul Declarației poate fi consultat aici –Declarație privind situația din BelarusDescarcă