METAMINDS, companie românească specializată în integrarea soluțiilor de securitate cibernetică și a arhitecturilor complexe din domeniul IT, a înregistrat o cifră de afaceri de 32 de milioane de euro în 2020, în creștere cu 23% față de anul anterior. După cinci ani de creștere continuă, compania își setează ca obiectiv consolidarea business-ului, prin extinderea echipei de specialiști și investiții în cercetare și dezvoltare.
Performanțele companiei sunt rezultatul proiectelor complexe pe care METAMINDS le-a susținut în 2020, în zona de cybersecurity, telecomunicații și securitatea rețelelor și a solutiilor de continuitate şi de recuperare în caz de dezastru sau arhitectură și politici de securitate. METAMINDS a avut o evoluție dinamică pentru care a primit în mod consecutiv recunoaștere din partea unor instituții prestigioase precum Financial Times, prin includerea în clasamentul celor mai performante 1000 de companii din Europa.
„Toate proiectele în care ne-am implicat în 2020 au avut o componentă majoră de complexitate și inovație. Pe fondul în care transformarea digitală devine un instrument vital în evoluția mediului de business, dar și o direcție strategică de țară, ne păstrăm intenția de a aduce plus valoare proiectelor noastre, prin investiții consistente și constante în cele mai noi tehnologii și în echipe de super talente. Avem o imensă oportunitate să revoluționăm prin tehnologie anumite domenii neexploatate până acum, dar și să aducem, post pandemie, soluții adaptate nevoilor de business în schimbare.”, declară Andrei Cruceru, CEO METAMINDS.
METAMINDS activează pe zona de soluţii inovatoare pentru infrastructuri programabile, servicii de aplicaţie în medii de lucru cloud-native, protecţia interfeţelor API şi a serviciilor de interconectare şi de interoperabilitate, colaborare online securizată în regim de mobilitate, protecţia informaţiei şi a identităţii digitale.
Echipa este formată din specialiști de top în domenii precum securitate cibernetică, conectivitate și integrare sisteme multiple, machine learning, sisteme complexe cu volume mari de date de tip big data, care au fost motoarele creșterii companiei și au susținut implementarea unor proiecte complexe și de lungă durată. Compania continuă să își mărească echipa, dezvoltând zona de programe de internship, din dorinta de a forma noi specialiști care să contribuie la dezvoltarea unor soluții de viitor pentru piața de IT.
De asemenea, o direcție importantă a companiei este reprezentată de susținerea inițiativelor de responsabilitate socială care se aliniază valorilor și ADN-ului echipei. Astfel, de-a lungul anului 2020, compania i-a ajutat pe cei din prima linie, sprijinind prin donații directe Spitalul Municipal Rădăuți și Spitalul Clinic de Urgență Grigore Alexandrescu și oferind prânzuri calde angajaților Poliției Locale Sector 1, Fundației pentru SMURD și personalului Poliției de Frontieră Otopeni. Cel mai recent proiect de responsabilitate socială realizat s-a încheiat în luna aprilie a acestui an și și-a propus susținerea elevilor din mediul rural pentru desfășurarea activității de învățare la distanță în condiții optime. Peste 150 de elevi ai Colegiului Național Mihai Viteazul din București, voluntari ai Fundației Ecologice “Floare de Colț”, au făcut parte dintr-o campanie de colectare selectivă a deșeurilor, în cadrul căreia au colectat selectiv 920 kg de deșeuri, peturi de plastic, doze de metal, hârtie și carton, sticle sau baterii. Elevii au încărcat în cadrul platformei create de METAMINDS fotografii cu deșeurile colectate, care s-au cuantificat la finalul campaniei în tablete si laptopuri donate către elevii și profesorii Școlii Gimnaziale “Scorțoasa” din județul Buzău.