Succesul aparţine doar celor care transformă o situaţie grea într-o oportunitate care-i ajută să meargă mai repede pe calea cea bună!Nimeni nu şi-a dorit ca lumea să se oprească din cauza unui virus.
Toţi privim cu îngrijorare faptul că zilnic creşte numărul persoanelor infectate şi primim cu tristeţe veştile despre cei care pierd lupta cu coronavirusul. Dar această situaţie tragică ne-a dat o lecţie: putem facem mai mult decât credeam că suntem capabili.
Educaţia din România, un domeniu supus aproape zilnic presiunilor de tot felul, a reuşit să facă faţă cu brio – nu mă feresc de cuvintele mari – mai multor examene importante.După ce şcolile s-au închis, din cauza pandemiei, elevii şi cadrele didactice s-au adaptat şi au continuat cursurile on line.
Un mediu văzut până atunci, în majoritate, ca frivol, rezervat ştirilor şi înregistrărilor video glumeţe, a devenit pentru tineri calea prin care au continuat să se educe, prin care au continuat să ţină legătura cu dascălii şi colegii lor.
Dintr-o dată, un canal privit de mediul academic cu reticenţă a devenit cel mai bun mijloc pentru a continua.Examene de admitere sau de final de ciclu şcolar, fie că vorbim de licenţe, dizertaţii sau pentru obţinerea titlului de doctor, se desfăşoară online.Școala se mută în mediul virtual.Primesc mărturii de la tot mai multe persoane că le lipseşte contactul direct cu cadrul didactic, cu profesorul, cu dascălul.
Omul de la catedră nu poate fi înlocuit cu omul de la laptop.Dar şcoala merge înainte, indiferent de obstacole, indiferent de vremuri, şi sper că aceasta este o lecţie importantă pe care am primit-o noi, fie că suntem miniştri, parlamentari, inspectori, directori de şcoală sau cadre didactice: educaţia e prioritară în orice condiţii, educaţia e calea spre salvare.Spitalele nu pot exista fără şcoală.
Cea ce s-a întâmplat în ultimele luni arată că am înţeles în sfârşit acest adevăr simplu şi sunt convins că totul va fi mai bun, totul va fi mai bine de acum încolo.2020 este anul în care educaţia face un pas important înainte. Nici nu e altă cale!