După aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit o țară în care din ce în ce mai mulți străini au ales să investească, în acest fel asigurând o creștere a numărului locurilor de muncă. Este și cazul lui Hans Kort, olandezul care s-a îndrăgostit de România și a ales să își mute o parte din afacerea sa din domeniul IT, pe melegurile noastre. Deși foarte implicat în managementul afacerii pe care o coordoneaza, Hans si echipa lui, își găsesc mereu timp să se implice și în ajutorarea celor aflați în nevoie, cu atât mai mult când vine vorba despre două subiecte sensibile: copiii și cancerul.

Pentru că întelege destul de bine ce presupune aceasta boală necruțătoare, a ales să sprijine activitatea derulată de MagiCamp, tabăra creată pentru copiii bolnavi de cancer, de fostul ministru al sănătății Vlad Voiculescu și jurnalista Melania Medeleanu.

Astăzi am ales să spunem Respect România, respect Hans Kort, care a ales să pună umărul la sprijinirea proiectului MagiCamp. Să îl cunoaștem mai bine, într-un interviu acordat pentru Atelierul de Știri.

Ştim că sunteți de ceva timp în ţara noastră. Cum se vede România prin ochii unui străin?

Am venit în România de un an şi jumătate, împreună cu businessul meu. România este o țară cu multe posibilități și oportunități. Nivelul de antreprenoriat este foarte ridicat și, în special tinerii, sunt foarte creativi, cu idei de afaceri foarte bune. Oamenii sunt foarte prietenoşi și amabili față de străini. Cu o conducere corectă, România are un potențial imens pentru a crește şi a se dezvolta armonios.

Călătoriți destul de des şi ați cunoscut oameni de pe aproape tot globul. Ce apreciați cel mai mult la români?

Ceea ce apreciez  cel mai mult la români este patriotismul lor. Toată lumea iubește România, dar unii o urăsc în același timp. Oamenii sunt foarte implicați în ceea ce se întâmplă în țara lor, dar în același timp tind să fie pesimiști cu privire la viitorul României, ceea ce nu este bine. În același timp, românii sunt foarte internaționali și aproape toată lumea vorbește cel puțin o limbă străină. Acest lucru facilitează comunicarea cu românii. De asemenea, românii iubesc să socializeze.

De ceva vreme v-ați implicat şi în proiecte sociale, de exemplu MagiCamp. Ce anume v-a determinat să implicați în ajutorarea copiilor bolnavi de cancer?

Când am creat SplashDev, am decis că dorim să reinvestim o parte din veniturile noastre în România. După cum am menționat mai devreme, România are mulți oameni cu intenții bune care doresc să facă bine pentru țara lor. Prin urmare, am demarat inițiativa de selectare a câtorva ONG-uri pe an pe care dorim să le sprijinim în lumea digitalizării prin implementarea unui sistem CRM. Copiii și cancerul sunt două subiecte extraordinar de sensibile. Este greu de imaginat ce fac copiii bolnavi de cancer și părinții lor în timpul procesului de vindecare. După ce am văzut situații similare în familia mea, am crezut că acest lucru ar fi un bun punct de plecare pentru programul de sprijinire a ONG-urilor. După ce am discutat cu Melania și Vlad de la Magicamp, am decis să îi ajutăm.

În ce fel a susţinut compania SplashDev, proiectul MagiCamp?

SplashDev a proiectat, realizat și susținut implementarea unui mediu CRM pentru MagiCamp. Cu acest sistem, MagiCamp este mai în măsură să-și administreze donațiile și donatorii. De asemenea, aceștia pot comunica mai bine cu baza de date a donatorilor și, în același timp, pot fi conformi cu GDPR. Acest lucru creează posibilități mai bune pentru Magicamp de a-și prognozează, crește și gestiona veniturile și, prin urmare, își planifică mai bine investițiile, asigurându-se, în același timp, că donatorii lor rămân fericiți.

Acum că ați văzut rezultatele, aveți de gând să implicați şi în alte campanii sociale pe viitor?

Da. Consider că implicarea socială este foarte importantă. Vrem să contribuim la creşterea României în într-un mod pozitiv. Dacă vedem proiecte pe care le considerăm valoroase pentru România și care respectă valorile companiei noastre, suntem bucuroși să discutăm cu aceste ONG-uri, pentru a le face mai de succes.

Din câte ştim, i-ați convins pe cei de la  Microsoft România, să susţină şi ei  proiectul MagicHome. Ne puteți povesti mai multe?


Microsoft este o companie foarte deschisă în cazul ONG-urilor. Microsoft a susținut foarte mult poziționarea soluției pe piață și crearea unui videoclip despre proiectul MagiCamp și implementare. Acest videoclip poate fi găsit pe site-ul Microsoft și ajută MagiCamp să-și consolideze poziţia pe piață, în acest mod fiind mult mai vizibil, ceea ce poate duce la atragerea de mult mai multe fonduri.

Autor: Aurel Șerban

aurel.serban@atelieruldestiri.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.