Profesor Doctor Horaţiu Suciu este şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş. Supranumit şi “doctorul inimilor de copii” este unul dintre puţinii medici din România care poate opera nou născuţii cu afecţiuni congenitale ale inimii.

De-a lungul timpului, mii de pacienţi, atât copii, cât şi adulţi, i-au trecut prin mâini. Credem cu tărie că şi oamenii pot face “minuni”. Fiecare reuşită a doctorului Suciu este o minune, iar satisfacţia cea mai mare a acestuia este fiecare strângere de mână venită de la pacienţi care şi-au pus inimile în mâinile acestuia.

Iubeşte dreptatea şi dacă nu ar fi fost medic, i-ar fi plăcut să fie judecător, pentru că îi este greu să stea nepăsător la nedreptăţile din jur. Este un român adevărat şi, deşi este cunoscut peste hotare, a ales să rămână să vindece inimile românilor. Una dintre axiomele care îi conduc activitatea este aceea că pacienţii români trebuie să fie operaţi în România de către specialişti români şi acest lucru este perfect realizabil, nici un efort nefiind prea mare pentru aceasta.

Astăzi spunem Respect România, Respect Prof. Dr. Horaţiu Suciu care a ales să-şi dedice viaţa medicinei, făcând performanţă la nivel înalt. Să îl cunoaştem mai bine pe “Doctorul inimilor”, într-un interviu acordat in exclusivitate pentru Atelierul de Ştiri.

Ce principii au stat la baza reuşitei profesionale şi ce sfaturi aveţi pentru tinerii care se pregătesc să devină medici?
Medicina este mai mult decât o profesie, este o vocaţie. La baza reuşitei unui medic stau mai multe principii, toate subordonate unei condiţii esenţiale şi anume dragostea pentru cei aflaţi în suferinţă, pentru oameni în general. Este un sentiment care nu poate fi obţinut pe parcurs ci este unul înnăscut şi care, din punctul meu de vedere, face diferenţa. Empatia, modul în care medicul se raportează la suferinţa pacientului şi la familia acestuia, modul în care reuşeşte să transmită faptul că îi pasă de soarta lui, chiar în condiţiile în care veştile referitoare la boală sau opţiunile terapeutice nu sunt întotdeauna încurajatoare. Mesajul pentru tinerii medici: studiu individual, perseverenţă, curajul de a porni pe un drum mai greu şi răbdare de fier.
Dacă nu aţi fi fost medic ce altă profesie v-aţi fi ales?
Judecător. Trăiesc permanent cu un sentiment negativ faţă de nedreptăţile din jur, mai ales în această perioadă în care valorile fundamentale la care ne raportăm sunt răsturnate şi sunt greu puse la încercare. Totuşi, deşi provin dintr-o familie în care tatăl şi fratele au fost magistraţi, cred că am făcut alegerea corectă.
Care este cea mai mare satisfacţie pe care o aveţi în această profesie?
Satisfacţiile profesionale se subordonează capacităţii de a ajuta şi vindeca pacienţii cu suferinţă cardiacă, adulţi şi copii care ni se adresează în speranţa rezolvării unor afecţiuni ameninţătoare de viaţă. Cea mai mare satisfacţie o reprezintă pacientul vindecat care a simţit la un moment dat fiorul rece al morţii şi care la plecarea acasă îmi strânge mâna, alături de familia care şi-a pus toate speranţele în măiestria medicilor, cu atât mai mult cu cât pacientul este un copil sau chiar un nou născut care din acel moment are o viaţă întreagă în faţă.
Cum puteţi face asemenea performanţe în condiţiile în care ştim că România se confruntă cu o criză a anumitor medicamente şi cel mai des auzim “nu există fonduri”?
Nu există obstacole care să nu poată fi depăşite dacă există determinarea de a progresa şi a schimba lucrurile. La Târgu Mureş activitatea în acest domeniu de performanţă care este chirurgia cardiovasculară datează de peste 45 de ani, perioadă în care performanţele medicale au avut un parcurs mereu ascendent. Am reuşit să abordăm treptat toate patologiile şi intervenţiile chirurgicale cardiovasculare de la nou născut la adultul vârstnic, inclusiv începând cu 1999 transplantul cardiac. Această realitate m-a condus la singura explicaţie referitoare la “secretul” succesului medical în condiţiile unui sistem neperformant, şi anume RESURSA UMANĂ, înalt calificată şi motivată să acceseze drumul performanţei. Nimic nu poate fi clădit în afara acestei realităţi, medicina se face cu oameni şi pentru oameni. Nu vreau să minimalizez rolul finanţării sistemului care în continuare nu se ridică la nivelul necesităţilor, nu neapărat în valoare absolută ci în modul în care sunt gestionate resursele, dar cred cu tărie că principala resursă din sistemul de sănătate sunt medicii bine pregătiţi şi motivaţi care pot schimba lucrurile şi care trebuie protejaţi mai bine de către societate.
Într-o altă ţară aţi putea câştiga de zece ori mai mult şi să lucraţi având la dispoziţie tot ce aveţi nevoie pentru actul medical. Ce anume v-a determinat să rămâneţi în România?
Nu consider satisfacţiile sau insatisfacţiile financiare ca fiind principalul motiv pentru exodul medicilor din România. Este una dintre cauze, dar nu principala. Principala cauză în opinia mea este nesiguranţa la “locul de muncă”, lipsa anumitor materiale sanitare şi medicamente, lipsa siguranţei exploatării în condiţii optime a aparaturii medicale, lipsuri care creează dificultăţi în exercitarea în siguranţă a profesiei şi vulnerabilizează medicul în raport cu misiunea lui în societate, expunand-ul atât din punct de vedere legal cât şi mediatic unui tratament de obicei nemeritat. Beneficiind de activitatea de pionierat şi determinarea fondatorului şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară mureşene, Prof Dr Radu Deac, de la care am preluat conducerea clinicii în anul 2010, am reuşit în Târgu Mureș să creăm un pol de performanţă medicală care ne oferă satisfacţiile profesionale şi care ne determină să mergem mai departe în contextul celor mai sus menţionate. Misiunea nostră continuă în sensul de a pregăti şi motiva pentru performanţa medicală generaţiile de chirurgi care urmează, deci mai avem multe de făcut şi în acelaşi timp de oferit pacienţilor noştri. Una din axiomele care îmi conduc activitatea este aceea că pacienţii români trebuie să fie operaţi în România de către specialişti români şi acest lucru este perfect realizabil, nici un efort nefiind prea mare pentru aceasta.
Ce este diferit în transplantul cardiovascular faţă de transplantul altor organe?
Totul. Transplantul cardiac diferă aşa cum este lesne de înţeles de toate celelalte transplanturi de organe, atât din punct de vedere al condiţiilor legate de donator şi prelevarea cordului cât şi a aspectelor tehnice de transplantare a cordului şi îngrijire postoperatorie a pacientului transplantat.
Cea mai importantă deosebire este legată de timpul de ischemie a grefei (cordului prelevat). Dintre toate organele prelevate, cordul este cel mai sensibil la lipsa oxigenului (ischemie), astfel că este din punctul meu de vedere singurul transplant care se face “contracronometru”. Avem pe ceas 4 ore din momentul în care este clampată inima în pieptul donatorului, de obicei aflat la sute de kilometri de Tg. Mureş şi până la momentul declampării aortei în pieptul pacientului transplantat. Este o cursă nebună, cu multe obstacole inclusiv birocratice dar mai ales legate de starea infrastructurii de transport din România (rutier şi aerian), pe care suntem condamnaţi să o câştigăm de fiecare dată printr-o organizare, coordonare şi disciplină de fier. Pentru ficat se tolerează o perioadă de ischemie de 6-8 ore iar pentru rinichi 12-24 de ore.
O altă diferenţă majoră aş plasa-o în zona acceptării unui donator pentru cord, acceptare care este mult mai selectivă dăcât în cazul acceptării ficatului sau rinichiului. Astfel, un donator aflat în moarte cerebrală dar care a suferit un traumatism toracic cu fracturi costale, care a fost resuscitat, care are dezechilibre hidroelectrolitice majore, care are vârsta peste 45 de ani sau care are peste 40 de ani şi nu poate fi explorat coronarografic la spitalul în care se află, nu este eligibil pentru a se preleva cordul, toate cele de mai sus nefiind contraindicatii pentru transplantul de ficat şi rinichi. Astfel, pe statistici, la un total de 10 donatori de organ sunt eligibili pentru prelevare de cord 1 până la 3 donatori (10-30%).
Prelevarea de organe a devenit automată în Franța pentru toți cetățenii în cazul în care aceștia nu refuză explicit. O astfel de ințiativă ar fi necesară şi în România?
Mă bucur pentru pacienţii care au nevoie de transplant în Franţa, vor avea o şansă mult mai mare la transplant decât până în prezent, când şi în România numeroase organe de la pacienţi aflaţi în moarte cerebrală şi care ar putea salva multe vieţi, sunt irosite. Această măsură ar creşte cu siguranţă şansa la obţinerea mai rapidă a unui organ pentru transplantare dar nu trebuie să uităm că creşterea numărului de donatori nu este singura condiţie pentru creşterea numărului de intervenţii de transplant în România. O activitate de mare performanţă medicală cum este chirurgia de transplant trebuie susţinută mai energic de către stat, lucru care din păcate nu se întâmplă încă în ţara noastră.
Credeţi că s-a produs o evoluţie în ceea ce priveşte schimbarea mentalității românilor cu privire la donarea de organe?
Nu este nicio problemă cu mentalitatea noastră, aş renunţa la această abordare excesiv autocritică la adresa românilor pe care o regăsim în toate domeniile. Românii au înţeles foarte bine importanţa donării de organe şi salvării de vieţi în acest fel. Aş plasa mai degrabă insuficienţa numărului de donatori din România modului în care activitatea de transplant este mediatizată şi insuficienţei educaţii a populaţiei în domeniul sănătăţii, lucru care poate fi schimbat printr-o strategie coerentă a celor care conduc şi decid în interiorul sistemului de sănătate din România.
Autor: Aurel Șerban

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.