Trecem cu toţii prin momente dificile, atât la nivel de judeţ, cât şi la nivel de naţiune, iar acum, mai mult ca niciodată, trebuie să dăm dovadă de solidaritate, de unitate şi de compasiune.

Măsura instituirii carantinei, oricât de greu este de acceptat, reprezintă o măsură necesară pentru a ne proteja pe noi şi pentru a îngrădi răspândirea virusului.

După cele întâmplate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou”, Guvernul României a luat măsuri administrative şi logistice imediate pentru gestionarea cum se cuvine a situaţiei, măsuri care ne vor ajuta să traversăm cu linişte şi siguranţa zilei de mâine această perioadă foarte dificilă. Încet, dar sigur, Spitalul Judeţean reintră pe făgaşul normal.Începând cu 2 aprilie, patru medici militari din Ministerul Apărării Naţionale asigură managementul spitalului judeţean, iar lucrurile au reînceput să funcţioneze.

Astfel, Preşedintele Klaus Iohannis anunţa atunci că la spitalul din Suceava au fost deja livrate 5.000 de combinezoane pentru medici şi personalul medical şi 20.000 de măşti de protecţie, de mănuşi, inclusiv medicamente specifice pentru bolnavii de COVID-19 şi că autorităţile locale şi cele centrale, au primit sarcina foarte clară de a asigura absolut tot ce este necesar în Suceava pentru a permite revenirea cât mai repede la o stare de normalitate.

Mai mult, din bugetul Consiliului Judeţean a fost alocată suma de 7.000.000 lei, pentru achiziţionarea a 44 ventilatoare şi 170.000 lei pentru achiziţionarea de către ISU a materialelor necesare în această perioadă dificilă, pentru ca ulterior această sumă să fie suplimentată pentru achiziţionarea şi a altor echipamente.În aceeaşi zi, Primăria Suceava a achiziţionat al doilea aparat de testare tip RT-PCR şi 1000 de kituri de testare, iar Prefectura Suceava şi Consiliul Judeţean Suceava s-au ocupat de cazarea şi masa pentru 51 de persoane: medici, asistente şi personal auxiliar, venite din alte judeţe şi au asigurat cca. 1100 locuri de carantinare.

De sâmbătă au ajuns la Suceava 10 medici militari de diferite specialităţi (anestezie, boli infecţioase, pneumologie, medicină internă, cardiologie, radiologie, chirurgie generală, ortopedie traumatologică, gastroenterologie şi medicină de urgenţă), precum şi 10 subofiţeri sanitari din cadrul Spitalului Militar de Urgenţă “Dr. Constantin Papilian” din Cluj-Napoca, pentru a suplini numărul de cadre medicale necesare funcţionării Spitalului Judeţean, iar în perioada următoare revine la serviciu personalul medical care a fost indisponibil în ultima perioadă.

Complementar acestor măsuri, cu ajutorul militarilor din Batalionul 202 Apărare CBRN din Huşi, au fost dezinfectate spaţiile de circulaţie în incinta spitalului judeţean, dar şi din municipiu.Atenţia, în această perioadă, s-a îndreptat şi asupra celorlalte spitale din judeţ, cu atât mai mult cu cât şi spitalele din Câmpulung-Moldovenesc şi Fălticeni se confruntă cu mari probleme.Cred cu putere că vom ieşi întăriţi din această situaţie dificilă, dacă vom înţelege lecţiile dure pe care ni le dă criza din aceste zile. Tot ce contează este să trecem cu bine peste această încercare şi apoi să dezvoltăm împreună Suceava.

Angelica Fădor (Grupul parlamentar al PNL)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.