În domeniul mediului, procedurile de infringement privind deşeurile, exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului şi protejarea reţelei de arii naturale protejate Natura 2000 trebuie gestionate cu celeritate la nivel guvernamental!Protecţia mediului înconjurător este una dintre rănile deschise ale României. În acest moment sunt 37 de dosare active de infringement, proceduriiniţiatede Comisia Europeană împotriva României în domeniul mediului şi care se află în diferite stadii de la scrisori de punere în întârziere şi până la sesizări la Curtea Europeană de Justiţie.

Numai în cursul anului anterior au fost deschise un număr de 11 noi proceduri de infrigement pe domenii diverse, cum sunt protejarea biodiversităţii, tăierile ilegale de arbori, calitatea aerului şi deşeuri.Țara noastră se află într-o situaţie delicată pe plan european, prin neîndeplinirea obligaţiilor din legislaţia UE. Deşi nu ocupăm un loc fruntaş în topul ţărilor care nu au pus în aplicare dreptul UE, dosarele de infringement trebuie gestionate cu celeritate, astfel încât să rezolvăm probleme stringente pe mediu şi să redăm oamenilor un mediu sănătos şi curat.

Avem în faţa noastră această provocare, de a închide favorabil pentru ţara noastră procedurile de transpunere a legislaţiei europene pe teme diverse, de la exploatarea forestieră ilegală, calitatea aerului şi protejarea habitatelor şi speciilor din siturile Natura 2000 până la combaterea deşertificării, calitatea apei şi a aerului, sau gestionarea deşeurilor.În anul 2016, ca expert internaţional pe mediu şi reprezentant al Guvernului României am reuşit închiderea în favoarea României a unui dosar de infringement pe tăierile ilegale de păduri. Doresc să valorific această experienţă ca deputat, sens în care îmi voi pune întreaga expertiză la dispoziţia Guvernului pentru rezolvarea cât mai optimă a acestor proceduri. Voi continua să sprijin ocrotirea habitatelor naturale ale României şi în mod special pădurile virgine şi cvasivirgine.

Am încredere că o comunicare consistentă, atât între instituţiile statului cât şi cu departamentele tehnice ale Comisiei Europene, poate accelera rezolvarea principalelor problemele de mediu.Pe lângă sancţiunile financiare usturătoare care pot decurge din procedurile de infringement, este pusă în pericol şi viaţa oamenilor, atât din cauza aerului poluat din marile oraşe, a poluării apelor şi solurilor cât şi din cauza calamităţilor naturale exacerbate de schimbările climatice. Sunt necesare îmbunătăţiri legislative dar, în acelaşi timp, suntem în faţa unei oportunităţi istorice de a accesa fondurile europene necesare închiderii acestor probleme, în cadrul exerciţiului financiar 2021-2027.Fondurile europene sunt singura şansa reală pentru a acţiona concret în sensul protejării mediuluiînconjurător în următorii ani şi voi colabora atât la nivel guvernamental cât şi cu instituţiile europene pentru a construi o viziune pe termen scurt şi mediu şi pentru a identifica oportunităţi de finanţare de programe de mediu pentru ţara noastră în beneficiul oamenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.