Deputații au adoptat, marţi, inițiativa legislativă potrivit căreia încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
„Viața fiecăruia dintre noi a fost afectată de pandemie în ultimele luni, social și economic. Dacă ne uităm însă la victimele violenței domestice, acestea au fost obligate, în cele mai multe cazuri, să locuiască 24 din 24 de ore cu agresorul în această perioadă. Cifrele sunt îngrijorătoare – vorbim de aproape 27 de mii de victime ale violenței în familie în 2019, cu o creștere a raportărilor la începutul anului 2020. Însă realitatea este și mai dură. Gândiți-vă la faptul că pentru câteva luni aceste femei nu au putut să anunțe cazurile de violență, au stat în teroare, sub amenințări, manipulări și maltratări. Trebuie să admintem că statisticile sunt cu mult în urma amplorii acestui fenomen”, a declarat deputatul Pro România Gabriela Podașcă, cea care a inițiat proiectul legislativ.
Legea prevede majorarea pedepsei acordate agresorilor care încalcă ordinul de protecție de la minimum o lună și maximum un an, la minimum 6 luni și maximul 5 ani. Inițierea acestui proiect a fost făcută la solicitarea și după consultarea cu organizațiile non-guvernamentale din domeniu.

Podașcă a mai afirmat că, chiar dacă ordinul de protecție este un instrument legal în România, acesta nu s-a dovedit complet funcțional în practică.
„Tocmai de aceea am propus măsuri care să descurajeze încălcarea dispozoțiilor stabilite de instanță. La fel de importantă este și introducerea obligativității asigurării de asistență juridică din oficiu victimelor care nu dispun de un avocat. Sperăm ca aceste prevederi să ajungă cât mai repede la promulgare și să salveze vieți omenești, contribuind semnificativ la îmbunătățirea vieții femeilor din România”, a încheiat Gabriela Podașcă.

sursa: https://mediafax.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.