Uniunea Europeană a alocat României 79,9 miliarde de euro din bugetul pentru 2021-2027. Dintre aceştia, peste 46 miliarde de euro sunt bani din bugetul tradiţional al UE. Dacă reuşeşte să-i încaseze, România nu trebuie să îi mai dea înapoi. Sunt fonduri nerambursabile.România mai primeşte 33,5 miliarde de euro din pachetul de redresare economică a UE, ca urmare a crizei Covid-19.
Circa jumătate sunt nerambursabili, iar cealaltă parte vor putea fi contractaţi sub formă de împrumuturi garantate de Comisia Europeană.Suma este, fără îndoială, cea mai mare pe care o are la dispoziţie România de la aderarea la Uniunea Europeană, în 2007.Dar, în egală măsură, aceşti bani nu sunt un cadou.
UE ni-i oferă, dar asta nu înseamnă că Bucureştiul se va duce cu camioanele la Bruxelles să încarce banii şi să-i aducă în ţară.Fondurile europene vor ajunge în România doar pe bază de programe şi de proiecte, iar experienţa ultimilor ani ne determină să avem un optimism moderat în ceea ce priveşte capacitatea administraţiei centrale, mai ales, româneşti de a consuma cât mai mult din acestea.În primul exerciţiu financiar de la aderarea la UE, România nu a reuşit să absoarbă cei 19,6 miliarde de euro pe care i-a avut alocaţi.
Am pierdut atunci 1,6 miliarde. În al doilea exerciţiu financiar, sub guvernarea PSD, a fost şi mai rău. Pentru infrastructură au atras doar 1,7 miliarde de euro din 10,8 cât reveneau României.Acest dezastru nu mai trebuie să se repete. Dar avem nevoie de oameni competenţi în administraţia centrală şi locală, care să conceapă programe şi proiecte fezabile, care să poată scrie caiete de sarcini corecte şi să urmărească implementarea eficientă a lucrărilor.
România a ajuns într-o situaţie paradoxală. Blocajele nu mai vin doar din cauza corupţiei, ci şi din incompetenţa care s-a răspândit ca un cancer în toate instituţiile statului, în egală proporţie cu o birocraţie locală tot mai excesivă.Banii sunt buni, dar trebuie să fie şi bine gestionaţi.
Se impune o schimbare radicală de mentalitate, dar ea nu se realizează uşor şi asta ne face să fim moderat optimişti.E o şansă istorică! Dar, la cum ar trebui să fie oamenii şi infrastructura ţării, va fi greu!