Lupta împotriva infracţionalităţii, în special cea economică, a făcut un mare pas înainte, mai ales în ceea ce înseamnă recuperarea prejudiciului creat de astfel de acest flagel economic.Camera Deputaţilor, for decizional, a adoptat o serie de modificări ale legislaţiei în domeniul penal care permit instanţelor de judecată să dispună confiscarea extinsă a averilor persoanelor condamnate la minimum 4 ani de închisoare.

Aceste modificări, care reprezintă în fapt o punere în acord cu legislaţia europeană, permit confiscarea extinsă a ceea ce înseamnă averea nejustificată a unei persoane condamnate. Acestea au un impact major în special în recuperarea prejudiciilor create prin fapte de infracţionalitate economică.Personal, nu am afaceri cu Statul, nu am interese economice ascunse şi cred sincer în rolul statului de drept în creşterea bunăstării românilor, am votat aceste modificări ale legislaţiei.

Le consider foarte importante în combaterea corupţiei văzută ca vulnerabilitate majoră a Statului Român. Nu am militat niciodată nici pentru eliberarea persoanelor condamnate definitiv pentru acte de corupţie, dar nici nu cred că vom avea o scădere a corupţiei dacă nu ne centrăm mai mult pe recuperarea prejudiciului.

Cred că dreptate înseamnă în primul rând îndreptarea răului făcut şi apoi pedepsirea celor vinovaţi. De aceea, mai ales în cazul infracţiunilor economice trebuie să fie primordială recuperarea banilor!Mai jos sunt o parte din prevederile acestui proiect de modificare a Codului Penal:

(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele prevăzute la art. 112, când faţă de o persoană se dispune condamnarea pentru o faptă susceptibilă să îi procure un folos material şi pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare, instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. Convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia,dintre veniturile licite şi averea persoanei.

(2) Confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei. Confiscarea extinsă poate fi dispusă şi asupra bunurilor transferate către terţi, dacă aceştia ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului a fost evitarea confiscării.(4 indice 1) In cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse, luarea de către procuror a măsurilor asigurătorii pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri este obligatorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.