Data de 4 MARTIE 1977, când un cutremur devastator a lovit în plin România, rămâne una dintre cele mai negre din istoria noastră contemporană, atât prin prisma pierderilor de vieţi omeneşti, cât şi a distrugerii a mii de clădiri din întreaga ţară.
Trebuie să cunoaştem cu toţii cât de importantă este urmărirea comportării în timp a construcţiilor, fie ele clădiri rezidenţiale, infrastructuri critice sau sedii de instituţii publice. Pentru că acest lucru înseamnă VIAȚĂ!Când spun “viaţă” mă refer atât la vieţi omeneşti, cât şi la durata de viaţă a construcţiilor. Sunt domenii în care lipsa legislaţiei sau incoerenţa legislativă îngreunează desfăşurarea în condiţii normale a activităţii. În cazul nostru, al inginerilor constructori, există legislaţie primară şi secundară pentru toate etapele: începând de la proiectare, implementarea proiectului, toată perioada de viaţă, inclusiv post-utilizarea; proceduri privind activitatea de control pentru aplicarea prevederilor legale, privind urmărirea curentă şi specială a comportării în exploatare a construcţiilor, legi, normative, toate având ca obiectiv general depistarea din timp a unor degradări care pot duce la diminuarea aptitudinii în exploatare a construcţiilor, în condiţii optime de siguranţă.Ce se întâmplă oare cu proprietarii construcţiilor, mai ales ai domeniului public, unităţi administrativ teritoriale sau statul?! De ce nu-şi doresc să asigure desfăşurarea unei activităţi sistematice de culegere şi verificare a informaţiilor rezultate din observaţii şi măsurători, în scopul urmăririi în timp a construcţiilor, pentru a le menţine în stare de funcţionare, în vederea asigurării aptitudinilor acestora pentru o exploatare normală, pentru prevenirea accidentelor şi avariilor, dar, poate cel mai important, pentru diminuarea pierderilor materiale şi uneori pierderi de vieţi, precum şi degradarea mediului înconjurător?Sigur, există evenimente care nu pot fi previzionate: cutremure, inundaţii, căderi masive de zăpadă, alunecări de teren, incendii, explozii etc, când factorul uman nu poate decât să constate efectele.Dar când neimplicarea anterioară în menţinerea în stare bună a construcţiilor conduce la situaţii în care acestea nu îşi mai îndeplinesc funcţiile sunt necesare măsuri, chiar şi coercitive asupra celor care nu şi-au îndeplinit atribuţiile în conformitate cu prevederile legale în vigoare.4 MARTIE este o zi în care noi toţi ar trebui să ne impunem un alt comportament. Vieţile noastre merită mai mult! Investitorul doreşte să plătească mai puţin, constructorul – să câştige mai mult, proiectantul – la fel ca şi constructorul, administratorul – să nu investească nimic pe toată perioada de viaţă a construcţiei, iar beneficiarii – cei mulţi şi nevinovaţi – să fie în siguranţă. Un echilibru instabil al dorinţelor din care pierdem noi toţi, atunci când, din lipsa de seriozitate profesională sau de alocare a fondurilor pentru întreţinere, construcţiile intră în colaps. Să ne uităm în jurul nostru şi vom vedea că unele construcţii nu îndeplinesc condiţiile tehnice de funcţionare, un exemplu fiind podurile care nu au mai fost expertizate sau, dacă da, nu au fost luate măsurile propuse de experţi.Ce ne dorim? Să construim şi apoi să nu întreţinem construcţiile? Să investim mult în lucrări de reparaţii capitale şi să nu alocăm la timp fonduri pentru întreţinere şi reparaţii curente? Să pasăm responsabilitatea administraţiei de la o autoritate la alta? Să “profesionalizăm”, dar fără să aducem specialişti în domeniu, ba chiar să renunţăm la cei care mai sunt? 4 MARTIE ar trebui să fie o zi a responsabilizării maxime a factorilor implicaţi în proiectare, execuţie şi urmărire a comportării în timp, dar în acelaşi timp şi a proprietarilor şi administratorilor care, din prima zi după recepţia unui obiectiv ar trebui să înţeleagă că au obligaţia să îl întreţină şi să urmărească continuu capacitatea lui de a răspunde scopului pentru care a fost realizat.
