DCIM/100MEDIA/DJI_0468.JPG

Deputatul USR PLUS de Alba, Beniamin Todosiu, a susţinut, miercuri, 17 martie, în Parlamentul României, o declaraţie politică privind industria naţională de apărare.

 

Parlamentarul a subliniat faptul că industria naţională de apărare este la limita supravieţuirii, iar acest lucru este datorat lipsei viziunii şi strategiei, la care se adaugă deciziile politice haotice. Deputatul Beniamin Todosiu a prezentat exemplul unei decizii a ROMARM de a construi o nouă fabrică în comuna Șimian, care să asambleze noile pistoale cu care vor fi dotaţi poliţiştii români. „De ce nu este folosită şi retehnologizată una dintre unităţile de producţie deja existente de la Plopeni sau de la Cugir, companii cu tradiţie în producerea de armament? A fost fundamentată această decizie? Putem merge atât de departe încât, pentru orgoliul politic, să înfiinţăm o nouă companie de stat, care să moară după finalizarea contractului pe care îl va avea pentru dotarea Poliţiei Române?”, a întrebat deputatul USR PLUS, Beniamin Todosiu.Vă prezentăm declaraţia politică a deputatului USR PLUS BeniaminTodosiu:„Stimate domnule/doamnă preşedinte de şedinţă,Stimaţi colegi,Declaraţia mea politică de astăzi vizează un subiect extrem de important: Industria naţională de apărareCompaniile din industria naţională de apărare, ca de altfel majoritatea companiilor de stat româneşti, se luptă să supravieţuiască. Lipsa viziunii şi strategiei, managementul fără performanţă, deciziile politice haotice şi firmele căpuşe care le sug resursele nu le oferă companiilor de stat nicio perspectivă în economia concurenţială.Cum putem face performanţă când în posturi cheie din companiile de stat sunt promovaţi, de ani de zile, lipitorii de afişe şi yesmenii politici? Fiecare partid care s-a perindat la putere şi-a folosit companiile de stat ca sinecuri pentru camarila de partid. Apoi avem căpuşele care sufocă companiile de stat. Firmele căpuşe, bine înşurubate în zona politică, sug fondurile publice care ar trebui să ajungă în retehnologizarea şi dezvoltarea companiilor de stat.Am văzut recent, la moţiunea de cenzură împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, un atac orchestrat al acestor găşti de abonaţi la banul public. Sunt disperaţi că Năsui şi ceilalţi miniştri USR PLUS sunt decişi să închidă robinetele prin care se scurg în buzunarele acestor băieţi deştepţi banii publici. Sunt disperaţi pentru că fără aceste fonduri pe care le sug din buzunarele românilor, firmele lor se vor stinge, la fel cum moare o căpuşă, care nu se mai poate hrăni parazitar. Iar PSD, dragi colegi, a apărat şi va apăra acest sistem pentru că a beneficiat din plin în ultimii 30 de ani de căpuşarea şi politizarea instituţiilor de stat.Revenind la industria naţională de apărare, vă spun că are nevoie de o strategie coerentă, de viziune şi de management performant. Spre exemplu, miile de oameni care lucrează încă în industria de apărare nu pot înţelege decizia ROMARM de a construi în comuna Șimian, din Mehedinţi, o nouă unitate de producţie pentru a asigura contractul de asamblare a noilor pistoale cu care vor fi dotaţi poliţiştii români.De ce nu este folosită şi retehnologizată una dintre unităţile de producţie deja existente de la Plopeni sau de la Cugir, companii cu tradiţie în producerea de armament? A fost fundamentată această decizie? Putem merge atât de departe încât, pentru orgoliul politic, să înfiinţăm o nouă companie de stat, care să moară după finalizarea contractului pe care îl va avea pentru dotarea Poliţiei Române?Stimaţi colegi, companiile din industria de apărare se menţin cu greu pe linia de plutire, într-o piaţă care impune randament maxim şi produse de calitate. Vă dau exemplul Uzinei Mecanice Cugir, o companie cu tradiţie pentru judeţul Alba, care în anii săi de glorie susţinea economic mii de familii din Cugir, Sebeş, Alba Iulia şi din comunele limitrofe. Dacă în 1989, compania avea peste 18.000 angajaţi, în prezent mai are doar aproximativ 1000 de salariaţi. UM Cugir este exemplul clasic al modului în care au decăzut companiile româneşti în lipsa unei strategii coerente pentru industria din România.Uzina Mecanică Cugir şi toate companiile din industria de apărare pot avea viitor, însă au nevoie de o strategie clară de dezvoltare şi de un management performant şi inovativ. De asemenea, la fel ca şi toate companiile din industria românească de armament, UM Cugir trebuie să devină competitivă pe piaţă prin tehnologizare, diversificarea produselor şi includerea unor produse noi în portofoliu.În concluzie, stimaţi colegi, vă rog să analizăm cu luciditate şi seriozitate situaţia industriei de armament şi să începem să sprijinim Guvernul pentru a realiza un plan serios de relansare şi rezilienţă în acest sector. În calitate de membru al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a Camerei Deputaţilor, voi milita pentru realizarea unei strategii naţionale coerente pentru întreg sectorul industriei de armament, o strategie care să dezvolte şi să relanseze companiile cu tradiţie. „Revoluţia bunei guvernări” înseamnă viziune, măsuri corecte şi echilibrate, management performant şi oprirea sifonării banului public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.