”ROventura” vă invită sâmbătă, de la ora 15:00, într-o incursiune de poveste, în Nordul Olteniei, la Vâlcea, supranumită și Capitala Ceramicii Românești.

Cunoscută drept și ținutul bogățiilor ascunse, țara izvoarelor minerale, sau tărâmul haiducilor, despre Vâlcea se vorbește numai la superlativ.

Alături de George Mihai și Andreea Străvoiu, gazdele ”ROventura”, vom descoperi farmecul unui sat parcă încremenit în timp, în care turiștii sunt mai numeroși ca localnicii, pentru ca mai apoi, roventurienii ne vor arăta gospodăriile din Muzeul Satului Vâlcean, dar și pe acelea încă locuite, dintr-un cătun de poveste.

Farmecul acestui muzeu alegoric, al satului vâlcean, e dat tocmai de trăirile pe care ți le inspiră autenticitatea fiecărei clădiri în parte.

Casele de-aici au fost toate locuite, cândva, de generații întregi ale aceleiași familii, poate, iar de când au fost relocate aici, în bătătura muzeului, le trec pragul mai mulți oameni decât au făcut-o vreodată, pe vremea în care erau locuite.

Povești adevărate ori legende născocite, cu boieri, haiduci și cotropitori – toate au zidit, parcă, piatră cu piatră, o istorie fascinantă, pe care o poți descifra încă, în temelia conacelor fortificate din Oltenia de sub Munte.

Drumul călătorilor noștri continuă și mai spre Nordul Olteniei, într-o veritabilă oază de liniște și frumos, la poalele munților, pentru a poposi în cătunul Tisa, nu departe de Băile Olănești. Locul desprins parcă din Muzeul Satului Vâlcean, dar locuit încă, ne întâmpină, chiar și acum, în straie de iarnă. Frumusețea simplă și liniștea deplină cuceresc de la primii pași făcuți pe ulița satului.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție ”ROventura”, prezentată de George Mihai și Andreea Străvoiu, numai la Kanal D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.