Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, a declarat joi, 03 iunie 2021, în cadrul unei conferințe de presă, că anumite pasaje din PNRR au fost copiate, iar unele documente sunt semnate de companii și că „datele au fost livrate de beneficiari consultanţi”, care „au partea lor de interes”.

“Ce am găsit noi până acum în PNRR al României? La legătura cu semestrul european, găsiți frumos dosărelul, la pagina 3, vă citez exact când se implementează aceste chestii, „până cel târziu în 2006 vor fi înlocuite cel puțin 1300 mW de lignit capacitate flexibilă de gaz”. Au luat cu copy-paste dintr-un document vechi de reformă a sistemului.  E bun, un Plan care va fi gata până în 2006, e-n regulă! (…) Încă nu știm care sunt anexele pe capitole, de exemplu nu pot fi downloadate cele pe Sănătate, nu știm ce-i acolo, dar înțeleg din surse din interiorul arcului guvernamental că toate au deja beneficiarii clari, cine face, unde face, cu cine face, adică alese firmele foarte frumos. Ce face Comisia în sensul ăsta? Să vedem ce face! Probabil că o să îi cheme să mai negocieze. (…) Ne spun de luni de zile „muncim, mii de oameni muncesc din partea noastră și din partea Guvernului ca să facă acest plan. Acum aflăm că datele au fost livrate de beneficiari, consultanți care bineînțeles că au partea lor de interes în ce privește acest plan, adică să ajungă banii tot în zona lor de interes”, a spus Mihai Tudose.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.