După o campanie rușinoasă, plină de minciuni și atacuri injuste la persoană, în care s-au străduit să-i convingă pe bucureșteni că nu am făcut nimic iar ceea ce am făcut este prost și vor anula toate proiectele mele, iată că a venit și ziua dreptății. Viceprimarul care va coordona sănătatea a anunțat că va menține toate programele inițiate de mine și echipa mea : investiții în spitale, medicină școlară, teste PCR, stimulente financiare pentru gravide, nou-născuți, procedură FIV, teste genetice pentru cancer etc. Când chiar adversarii politici recunosc munca și implicarea, atât a mea, cât și a colegilor de la ASSMB, înseamnă că nu am făcut umbră pământului fără rost!

A, să nu uit! Domnul în cauză a anunțat că anulează doar stimulentul financiar pentru donatorii de plasmă sanguină, de la pacienții vindecați de Covid! Până acum, avem 155 donatori. Adică circa 500 de pacienți din ATI salvați! Judecați voi utilitatea acestui program, câtă vreme guvernul nu face niciun efort pentru a asigura plasma necesară cazurilor grave! Se pare că vanitățile și interesele sunt, la ei, mai presus decât viața oamenilor!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.