ASBISc Enterprises Plc, important distribuitor cu valoare adăugată, dezvoltator și furnizor de produse, soluții și servicii IT și IoT pe piețele în creștere din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, a dezvoltat, proiectat și fabricat inovatorul difuzor de ioni PERENIO IONIC SHIELD ™ . Acesta este un dispozitiv mobil compact, care emite o compoziție specifică a complexului ionic, protejând împotriva coronavirusurilor cunoscute, inclusiv SARS-CoV-2. Datorită acestei soluții inovatoare, obținem protecție împotriva coronavirusurilor acasă, la birou, taxi sau chiar în locuri publice.

Perenio Ionic Shield PEWOW01 este primul dispozitiv bazat pe această tehnologie. În viitor, ASBIS intenționează să extindă familia de dispozitive pentru prevenirea altor boli.

Perenio Ionic Shield PEWOW01 a fost supus unei serii de teste de diagnostic și evaluare clinică. A fost înregistrat ca dispozitiv medical activ, neinvaziv, de clasa I, pentru utilizare pe piața UE și Marea Britanie.

Dispozitivul va fi pus în vânzare pe piețele Uniunii Europene în iunie 2021.

 

Perenio Ionic Shield nu este un simplu ionizator de aer. Tehnologia unică care stă la baza acestei inovații creează o substanță ionică stabilă, care generează suficientă energie pentru a emite un complex ionic în aerul înconjurător. Soluția ionică menționată mai sus este formată din săruri de magneziu, potasiu, zinc, platină, aur. Partea activă a dispozitivului este conținută în capsule înlocuibile, care pot fi utilizate în mod regulat, timp de până la 12 luni. Perioada de valabilitate a unei capsule neutilizate este de șapte ani de la data fabricației.

 

Perenio Ionic Shield este conceput pentru a preveni bolile infecțioase cauzate de coronavirusurile cunoscute, inclusiv Sars-CoV-2, și tulpinile acestora. Complexele ionice emise au suficientă energie cinetică pentru a distruge membrana exterioară încărcată pozitiv a coronavirusurilor și ARN-ul lor încărcat negativ.

 

Serhei Kostevitch, CEO și președinte al Consiliului de Administrație ASBISc Enterprises Plc, a comentat: „Am avut nevoie de 15 luni să proiectăm, dezvoltăm, testăm, certificăm și pregătim Scutul Ionic Perenio pentru producție. Acest produs inovator a fost dezvoltat de o echipă internațională, interdisciplinară, de oameni de știință cu mulți ani de experiență în studierea efectelor ionilor asupra corpului uman, bacteriilor și virușilor. Experți în fizică teoretică, chimie, biomedicină și inginerie din multe țări au lucrat cot la cot, pentru a crea un produs care poate face o mare diferență în protecția sănătății noastre și a celor dragi.”

 

Perenio recomandă utilizarea dispozitivului în camere închise – acasă, la birou și chiar în mașină sau taxi. O rețea de dispozitive Perenio Ionic Shield plasate la intervale de 3 metri poate proteja, de asemenea, oamenii în locuri publice: centre comerciale, aeroporturi, gări, săli de sport, cafenele, restaurante, saloane de înfrumusețare și în mijloace de transport în comun.

 

Perenio Ionic Shield este un dispozitiv compact, deci încape într-un rucsac, poșetă, servietă sau valiză. Este portabil, ceea ce extinde în mod semnificativ raza de protecție, putând fi folosit chiar și în timp ce călătorim.

 

Cea mai eficientă concentrație a ionilor se înregistrează pe o rază de un metru. Distanța minimă recomandată între Scutul Ionic Perenio și corpul uman trebuie să fie de cel puțin 25 cm. Mulțumită, printre altele, nivelului scăzut de emisii de ozon, dispozitivul este sigur pentru utilizare continuă.

 

Serhei Kostevitch a adăugat: „Ne-am început activitatea concentrându-ne pe cel mai important agent patogen din acest moment, respectiv coronavirusurile, inclusiv Sars-CoV-2. Cu toate acestea, tehnologia însăși ne permite să o adaptăm pentru a ne proteja sănătatea de alți agenți patogeni. Ne propunem să dezvoltăm protecție împotriva gripei, astmului sau a diferitelor tipuri de alergeni. Cumpărând un dispozitiv acum, în viitor, prin înlocuirea capsulei, putem obține o protecție mult mai extinsă. Cu siguranță vom lucra la asta.”

 

Datorită bateriei interne încorporate, Perenio Ionic Shield poate funcționa până la 6 ore fără conectarea la sursa de alimentare. Dispozitivul poate fi încărcat prin conectorul de alimentare de tip C sau poate funcționa în timp ce este încă conectat la sursa de alimentare. Nu necesită nicio configurare sau instalare suplimentară de aplicații.

 

ASBIS Online Press Conference on New Product Launch – PERENIO IONIC SHIELD TM PEWOW01 – YouTube

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.