Comisia Europeană a lansat astăzi, 26 mai, o consultare publică privind protejarea și facilitarea investițiilor transfrontaliere în cadrul UE. Investițiile private sunt esențiale pentru finanțarea economiei și a întreprinderilor europene. Acestea contribuie la crearea de locuri de muncă și la diversificarea serviciilor și a produselor în cadrul pieței noastre unice.
Mobilizarea de fonduri private va fi deosebit de importantă pentru a face față impactului economic negativ al pandemiei de coronavirus. Dacă dorim să încurajăm cetățenii și întreprinderile să investească în întreaga UE și să beneficieze de piața unică, atunci mediul nostru de investiții are nevoie de norme clare și coerente, cu căi de atac eficiente. După cum s-a anunțat în noua Strategie industrială pentru Europa, noul Plan de acțiune privind uniunea piețelor de capital va cuprinde o inițiativă de consolidare a protecției investițiilor în interiorul UE și a eforturilor de deblocare a unor surse de finanțare mai diversificate pentru întreprinderile europene, în special pentru IMM-uri.
În urma recentei încetări a tratatelor bilaterale de investiții în interiorul UE, consultarea publică de astăzi invită cetățenii UE și alte părți interesate să își exprime opiniile cu privire la punctele forte sau punctele slabe ale investițiilor transfrontaliere în UE. Obiectivul este acela de a evalua cadrul actual de protejare a investițiilor, inclusiv normele de fond și mecanismele de soluționare a litigiilor.
Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv pentru o economie în serviciul cetățenilor, a declarat: „Trebuie să facem tot ce putem pentru a ajuta Europa să se redreseze în urma pandemiei de coronavirus. Promovarea investițiilor transfrontaliere în interiorul UE este acum mai importantă ca niciodată. Dacă dorim să sporim investițiile transfrontaliere, trebuie să sporim încrederea investitorilor. Încurajez cât mai multe părți interesate să împărtășească opiniile și experiențele lor privind investițiile transfrontaliere în UE, precum și modalitățile prin care acestea pot fi îmbunătățite.”
Rezultatele consultării publice vor contribui la viitoarele inițiative politice ale Comisiei. Respondenții sunt încurajați să furnizeze cât mai multe informațiiaici. Perioada de consultare se încheie la 8 septembrie 2020.