Senioarele gimnasticii mondiale, în acţiune la Cluj-Napoca! Pe 15 şi 16 iulie, transmisiunile directe continuă la TVR 1 de la Cupa Mondială Challenge la gimnastică ritmică, senioare. Programul transmisiunilor, mai jos.

Annaliese şi Christina Drăgan, cele două surori care s-au mutat din California în România pentru a face gimnastică ritmică la cel mai înalt nivel, concurează în premieră pentru România la o competiţie internaţională de seniori. Este vorba despre Cupa Mondială Challenge la gimnastică ritmică, senioare, care se desfăşoară în weekendul 14-16 iulie. Concursul, care are loc la BT Arena din Cluj-Napoca, va putea fi urmărit în direct şi în exclusivitate la TVR 1 sâmbătă şi duminică, 15 şi 16 iulie.
55 de gimnaste şi 16 ansambluri din 35 de ţări participă la competiţia internaţională care reprezintă o importantă etapă de verificare înaintea CM de la Valencia, acolo unde se vor acorda biletele pentru Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.

„Magia și pasiunea vor continua în acest weekend la Televiziunea Română. Medaliate mondiale și europene vor concura la Cluj-Napoca, la Cupa Mondială Challenge, cu gândul, fără doar și poate, la calificarea la Jocurile Olimpice, care se va decide luna viitoare la Valencia. Ne vom bucura de o competiție în care le vom admira și vom fi alături de reprezentantele României, Annaliese şi Christina Drăgan. Alături de ele ne vor încânta, cu siguranţă, italianca Sofia Raffaeli, nemţoaica Darja Varfolomeev sau bulgăroaica Boryana Kaleyn. Va fi un spectacol la cel mai înalt nivel, o simbioză între sport şi artă”, punctează jurnalista Monica Bucur, cea care va asigura comentariul transmisiunilor directe de la TVR 1.

La individual vor fi reprezentate în concurs Australia, Azerbaidjan, Brazilia, Bulgaria (Eva Brezalieva, Boryana Kaleyn), Columbia, Croația, Egipt, Franța (Lily Ramonatxo, Helene Karbanov), Germania (Darja Varfolomeev, Margarita Kolosov), Grecia (Panagiota Lytra), Ungaria, Italia (Sofia Raffaeli, Milena Baldassarri), Japonia (Aino Yamada, Mirano Kita), Kazahstan, Coreea de Sud (Heejae Choi, Byeolah Cho), Moldova, Norvegia, Noua Zeelandă, Polonia, Portugalia, România, Africa de Sud, Singapore, Slovenia (Ekaterina Vedeneeva, Asja Pucnik), Serbia, Elveția, Ucraina, SUA (Lili Mizuno, Evita Griskenas), Uzbekistan (Yosmina Rakhimova).

Iar la probele de ansamblu, vom admira echipele din Brazilia, Bulgaria, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Italia, Japonia, Kazahstan, Mexic, Polonia, România, Turcia, Ucraina, SUA şi Uzbekistan. Gimnastele de la ansamblu vor concura în două probe: ansamblu cu 3 panglici şi 2 mingi şi ansamblu cu 5 cercuri.

Programul transmisiunilor TVR 1 de la Cupa Mondială Challege la gimnastică ritmică, senioare, Cluj-Napoca 2023:

sâmbătă 15 iulie
12.15 – 14.20 – Concurs individual – Calificări măciuci şi panglici – grupa C – cu România
15.30 – 17.05 – Concurs individual – Calificări cerc și minge – grupa A
17.30 – 18.10 – Calificări ansamblu 3 panglici, 2 mingi – grupa B
18.30 – 19.20 – Calificări ansamblu 3 panglici, 2 mingi – grupa A

duminică, 16 iulie
13.00 – 13.35 Finală cerc
13.37 – 14.15 Finală minge
14.15 – 14.55 Finală ansamblu 5 cercuri
15.00 – 15.20 Ceremonii
15.25 – 16.00 Finală măciuci
16.00 – 16.35 Finală panglici
16.40 – 17.20 Finale ansamblu 3 panglici 2 mingi
17.25 – 17.45 Ceremonii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.