Realworld EE: Soluțiile de Mentenanță Predictivă pot crește rentabilitatea companiilor producătoare 

 

  • Maintenance Connection, platformă scalabilă de gestionare a activelor pentru companii, aduce beneficii anuale tipice de 3,4 mil. USD* 
  • Anual, la nivel global se pierd aproximativ 8 miliarde USD doar în industria prelucrătoare din cauza timpilor de nefuncționare a echipamentelor

 

București, 27 Iulie 2022        Peste 56% dintre companii continuă să funcționeze în modul reactiv în ceea ce privește mentenanța de bunuri – utilaje, echipamente – în loc să abordeze întreținerea preventivă, ceea ce conduce, la nivel global, la pierderi de 8 miliarde de USD anual, conform estimărilor Realworld Eastern Europe, companie de integrare de soluții software, parte a holding-ului olandez Realworld Systems.

 

Reducerea numărului de defecțiuni, concomitent cu scăderea timpului de intervenție, cât și adoptarea tehnologiilor de colectare de date în timp real sunt aspecte cheie în mentenanță. Astfel, piața globală de Mentenanță Predictivă este estimată să atingă valoarea de 6,3 miliarde USD în acest an și se află în continuare într-un ritm susținut de creștere, potrivit unui raport al Market Research Future**. 

 

Se estimează că Mentenanța Predictivă, care are capacitatea de a utiliza analiza datelor pentru a optimiza întreținerea echipamentelor și pentru a îmbunătăți infrastructura industrială învechită va fi folosită de 83% dintre companiile producătoare în următorii doi ani. Mentenanța Predictivă în fabrici ar putea reduce costurile cu 12%, îmbunătăți timpul de funcționare cu 9%, reduce riscurile legate de siguranță si sănătate (H&S) cu 14% și extinde durata de viață a unui activ învechit cu 20%, conform unui raport PWC**. 

 

O soluție dezvoltată de Accruent și aflată în portofoliul Realworld Eastern Europe este Maintenance Connection, un sistem computerizat de management al mentenanței (CMMS) care reduce timpul de nefuncționare a echipamentelor, poate preveni defecțiunile și eficientizează procesele de intervenții și revizii, gestionând astfel, la un nivel complex, întreținerea echipamentelor companiilor. 

 

“Maintenance Connection este o platformă flexibilă, intuitivă, scalabilă, care permite gestionarea echipamentelor pentru întreprinderi și companii, concepută pentru a ajuta profesioniștii în mentenanță să obțină o perspectivă asupra ciclului de viață al echipamentelor. Beneficiile se leagă de prelungirea duratei de viață a activelor, de reducerea timpul de nefuncționare, îmbunătățirea productivității, cheltuieli mai mici legate de inventarierea echipamentelor. Practic, prin implementarea Maintenance Connection, este maximizată productivitatea, asigurând o amortizare a investiției în mai puțin de 12 luni”, a declarat Bogdan Hebean, Managing Director Realworld Eastern Europe. 

 

Soluția are aplicabilitate într-o varietate de industrii precum cea producătoare, energetică, farmaceutică, dar și pentru spitale, aeroporturi și alte entități care dețin echipamente critice. 

 

Soluția recomandată de Realworld EE este implementată de către companii precum Bayer, L’Oreal, Nissan, Saint Gobain, Delta, Valvoline, Volvo, Siemens, GAP, Nordstrom cu o rată de success de 98% (rată de utilizare și reînnoire a subscripției) și se integrează ușor în arhitectura software a companiilor. 

 

De altfel, numărul mare de companii care adoptă, treptat, soluții de Mentenanță Preventivă este dovedit de dimensiunea pieței globale de întreținere predictivă care se estimează că va ajunge la peste 62,5 miliarde euro până în 2030*. 

 

*Media beneficiilor anuale obținute conform unei analize realizate în rândul a 880 de companii utilizatoare CMMS

**surse

https://www.researchandmarkets.com/reports/5403213/predictive-maintenance-market-by-component-by

https://www.pwc.be/en/documents/20180926-pdm40-beyond-the-hype-report.pdf

https://www.gartner.com/reviews/market/enterprise-asset-management-software/vendor/accruent/product/maintenance-connection-eam/review/view/4208408#product-capabilities

 

###

Despre Realworld Eastern Europe

Realworld Eastern Europe, companie fondată în 1998, este parte din holding-ul olandez Realworld Systems, cu prezență în Olanda, Marea Britanie, Germania, Ungaria, România, Africa de Sud, Indonezia, Australia și SUA.  

Compania oferă servicii profesionale şi soluții GIS pentru organizațiile care dezvoltă şi operează reţele şi infrastructuri pentru servicii publice distribuite geografic, ca de exemplu: telecomunicaţii, alimentare cu apă şi canalizare, transportul şi distribuţia energiei electrice şi a gazului. În plus, compania dezvoltă și livrează soluții de gestionare a mentenanței și de digitalizare. 

Unele dintre principalele beneficii aduse de Realworld Eastern Europe sunt viteza de reacție și oferirea de soluții axate pe problemele specifice ale fiecărui client în parte. De asemenea, compania se remarcă drept un partener pe termen lung pentru clienții cu care lucrează, oferind stabilitate și înțelegerea profundă a provocărilor acestora. 

Realworld Eastern Europe dispune de o echipă de consultanți cu o experienţă de peste 20 de ani în achiziţionarea şi prelucrarea datelor geospaţiale, precum şi în dezvoltarea şi implementarea de soluţii GIS pentru clienţii din întreaga lume. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.