În luna iulie, Vlad Stănilescu se va alătura echipei de management a PRO TV, în rolul de Digital Director! Odată cu ocuparea acestui rol, Vlad va prelua întreaga coordonare a strategiei de dezvoltare a platformelor online din cadrul postului și va aduce o viziune nouă în ceea ce privește perfomanța digitală a trust-ului.

PRO TV reprezintă un reper pentru mine deoarece a fost o prezență cu o influență importantă în viața mea, din copilărie și până astăzi. De aceea, a mă alătura echipei PRO TV reprezintă un vis devenit realitate”, declară Vlad înainte de venirea oficială în cadrul trust-ului.

Despre activitatea pe care urmează să o preia, acesta a mai adăugat: ”Sunt încântat să pot contribui la dezvoltarea celui mai important grup media din România, în special în zona digitală, un domeniu care oferă oportunități spectaculoase”.

Cu peste 15 ani de experiență în domeniu, dintre care un an și jumătate petrecut în Marea Britanie, Vlad s-a aflat în poziții importante de conducere în cadrul unor companii din diferite arii, precum tehnologie, bancar sau FMCG. În cadrul PRO TV, acesta va continua creșterea și dezvoltarea platformei VOYO: ”În acest moment, VOYO reprezintă una dintre cele mai importante priorități ale companiei și îmi propun, ca alături de echipa de Digital, să identificăm cele mai porivite oportunități de creștere, în următoarea perioadă. Am siguranța că putem duce lucrurile la nivelul următor și abia aștept să pornim treaba”.

Despre venirea lui Vlad în companie, Aleksandras Cesnavicius, CEO PRO TV declară: ”Dezvoltarea platformelor digitale a fost și este o prioritate strategică pentru PRO TV si suntem încântați că Vlad ni se va alătura. Sunt convins că experiența pe care a acumulat-o de-a lungul anilor în zona de coordonarea a unor brand-uri digitale de succes va aduce valoare adăugată inițiativelor noastre”.

Mai multe informații despre activitatea PRO TV, puteți citi pe site-uri sau verifica paginile de social media ale companiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.