Peste 1200 de persoane au protestat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, împotriva vaccinării obligatorii pentru prevenirea răspândirii COVID-19.

Potrivit G4Media, protestatarii s-au declarat împotriva instituirii unui ”paşaport de vaccinare”. Cei mai mulţi dintre participanţii la miting nu au purtat mască de protecţie în timpul evenimentului şi nici nu au respectat distanţarea socială.

Protestul a început în jurul orei 15:00, în faţa Parlamentului, iar întâlnirea a fost organizată pe reţelele de socializare. Participanţii la protest au afişat pancarte cu mesaje anti-vaccin şi steaguri tricolore.

„Mitingul nu este unul politic, deşi cunoaştem persoane care se suie deja cu picioarele pe această temă făcând presiuni asupra organizatorilor. De trei ani organizăm apolitic aceste mitinguri”, se arată în anunţul postat pe reţele sociale.

Cu toate că mitingul a fost declarat unul apolitic, la eveniment au luat parte şi cofondatorii Alianţei pentru Unirea Românilor, Claudiu Târziu şi George Simion.

sursa: Epoch Times Romania

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.