OVES Enterprise, companie românească de dezvoltare de software, cu expertiză în crearea de soluții software complexe și inovații AI destinate industriilor aerospațiale, de apărare și de securitate cibernetică, analizează un potențial parteneriat strategic cu Kongsberg Defence & Aerospace (KDA), unul dintre liderii internaționali în soluții de apărare, cu scopul de a integra Nemesis AI, soluția avansată de inteligență artificială dezvoltată de OVES Enterprise, în soluțiile de apărare dezvoltate de Kongsberg.
În acest sens, Oves Enterprise a primit săptămâna aceasta o delegație a KDA, principalul furnizor norvegian de produse și sisteme de apărare și aerospațial, condusă de Krystian Chmielewski, Senior Vice President KDA.
Întâlnirea s-a desfășurat la sediul OVES Enterprise din Cluj-Napoca, unde reprezentanții celor două companii au discutat modalități prin care soluția avansată de inteligență artificială, Nemesis AI, ar putea contribui la creșterea performanțelor tehnologice în sectorul de apărare. Discuțiile au inclus și realizarea unui potențial unui joint venture prin care cele două companii să dezvolte împreună noi capabilități de apărare.
Nemesis AI este o soluție de inteligență artificială ce integrează o arhitectură neuromorfă inspirată din creierul uman, capabilă să gestioneze situații complexe în timp real, cu o eficiență sporită. Prin tehnologiile de ultimă generație pe care le integrează, Nemesis AI poate transforma sistemele de apărare prin recunoaștere vizuală avansată, anticipare tactică și adaptabilitate autonomă. Nemesis AI se adresează, în principal, industriei de apărare și securitate, oferind soluții avansate pentru vehicule militare autonome, cum ar fi dronele, rachetele și alte echipamente tactice, fie terestre, aeriene sau maritime.
Sprijin din partea oficialităților române pentru dezvoltarea industriei de apărare la Cluj
Tot în această săptămână, OVES Enterprise a primit vizita domnului Nicolae Ciucă, președintele Senatului României, și a domnului Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca.
Cei doi oficiali și-au manifestat susținerea pentru inițiativa OVES Enterprise de a transforma Clujul într-un hub strategic pentru industria de apărare și tehnologie, subliniind importanța unui astfel de proiect în contextul actual global.
Administrația locală și-a exprimat deschiderea pentru o colaborare strânsă cu OVES Enterprise în vederea creșterii proiectelor de apărare și securitate derulate la Cluj, asigurând resursele necesare pentru dezvoltarea acestor tehnologii avansate.
„Întărirea colaborărilor internaționale este esențială pentru ca Nemesis AI să devină un produs de referință în industria globală de apărare. Prin potențialul parteneriat cu Kongsberg Defence & Aerospace, avem ocazia să integrăm expertiza noastră în AI în soluții inovatoare, care să redefinească standardele de eficiență și securitate. Iar susținerea pe care o primim din partea autorităților locale ne dă încrederea că putem transforma Cluj-Napoca într-un centru de excelență tehnologică și securitate, capabil să sprijine dezvoltarea de tehnologii critice pentru securitatea internațională și să aducă România în prim-planul inovației în apărare”, spune Mihai Filip, CEO OVES Enterprise.