Ludovic Orban

, președintele președintele Partidului National Liberal: ” Susținem acest buget care se bazează pe câteva obiective: să punem bazele relansării economice, să creștem semnificativ investițiile publice, să susținem companiile și angajații.

Este un buget prin care alocăm sume importante pentru susținerea companiilor și a angajaților prin măsurile de susținere cunoscute de la șomajul tehnic, schema de ajutor de stat pentru Horeca, programele IMM Invest, IMM Factor. Continuăm toate categoriile de măsuri pe care le-am luat pentru a apăra locurile de muncă și pentru a susține companiile, în special întreprinderile mici și mijlocii.
Ne așteptăm, de asemenea, ca lucrurile să intre pe un făgaș corect și în privința alocărilor de granturi, atât pentru capital de lucru, cât și pentru investiții. Vrem să finalizăm procedurile de alocare ale acestor resurse, mobilizate de Guvernul pe care l-am condus, din fonduri europene pentru susținerea companiilor.
Guvernul urmărește o creștere a absorbției fondurilor europene, ca bază a susținerii proiectelor de investiții și ca o bază a dezvoltării. De asemenea, este un buget care alocă resurse importante pentru domenii precum educația sau sănătatea publică. Un buget prin care susținem efortul de luptă contra pandemiei și, de asemenea, prin care susținem întreg efortul susținut de echipa care conduce procesul de vaccinare.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.