Decizia Curții Constituționale de astăzi, de a admite sesizarea Guvernului Orban pe legea de înființare a „DNA-ului pădurilor”, este una tristă și de natură a provoca îngrijorare față de soarta pădurilor din România. USR așteaptă să fie publicată în Monitorul Oficial motivarea deciziei de astăzi a CCR, astfel încât proiectul de lege să se întoarcă în Parlament pentru a-i fi făcute rapid corecțiile necesare și a fi readoptat.

„Mafia Pădurilor să nu se bucure. Așteptăm motivarea deciziei CCR, pentru a vedea dacă a fost admisă obiecția de neconstituționalitate pe ansamblul legii sau doar pe unele articole. În funcție de motivare, fie vom reveni cu o lege nouă care să răspundă obiecțiilor, fie, dacă e vorba doar de unele articole, le vom discuta când legea revine în Parlament. Vă asigur că, în ciuda opoziției domnului Orban, România va ajunge să aibă procurori specializați pe infracțiunile de mediu. Iar dezastre precum cele pe care le-am documentat recent, în pădurile gestionate de ocoale silvice private controlate de lideri PNL, nu se vor repeta. Și sper că și cetățenii să-l interogheze pe domnul Orban cu privire la demersurile lui care favorizează Mafia Pădurilor. Și să nu uite de aceste demersuri, pe 6 decembrie, la alegerile parlamentare”, declară senatorul USR Mihai Goțiu.

„Până nu vedem motivarea deciziei CCR nu putem ști care sunt argumentele judecătorilor. O așteptăm și, când legea se va întoarce în Parlament, vom ține cont de toate observațiile și vom îmbunătăți proiectul. Este trist însă că, în tot acest timp, jaful pădurilor continuă. Cum este trist să constatăm și jocul colegilor de la PNL, care s-au abținut întâi la vot, în Camera Deputaților, au votat ulterior legea în Senat, fără a formula propuneri de modificare a textului astfel încât să elimine orice suspiciune de neconstituționalitate, după care Guvernul a atacat legea la CCR”, precizează și Allen Coliban, recent ales primar al Brașovului.

Vechea clasă politică nu se poate preface la nesfârșit că nu vede faptul că, anual, dispar ilegal din pădurile României peste 20 de milioane de metri cubi de lemne.

Tot acest volum de masă lemnoasă înseamnă în unele conturi sute de milioane de euro, poate chiar un miliard de euro, în fiecare an, dar situația a devenit atât de gravă încât nu mai poate fi tolerată, iar politicienii au obligația de a lăsa deoparte calculele electorale și interesele clientelei de partid pentru a pune mai presus interesul României și al românilor.

USR va continua să lupte, în Parlament, pentru „DNA-ul pădurilor” și pentru păduri. Nu renunțăm și nu ne demobilizăm.

„DNA-ul pădurilor” trebuie să fie înființat pentru a salva pădurile României!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.