Compania locală cu capital românesc, integrator de soluții de business, TOP TECH intră într-o nouă etapă de creștere și dezvoltare odată cu aniversarea a 30 de ani de la înființare. TOP TECH, una dintre cele mai puternice companii IT din centrul si vestul țării, se extinde pe plan național și are ca obiectiv să devină în următorii doi ani unul dintre primii cinci integratori de servicii din România, ca nivel de dezvoltare, parteneriate, competențe și acoperire clienți.

 

TOP TECH a înregistrat constant creșteri semnificative ale cifrei de afaceri, iar în ultimii cinci ani această creștere s-a ridicat la nu mai puțin de 21.5 milioane, pornind de la 35,4 milioane de lei în 2018, și ajungând la 56,9 milioane de lei în primele trei trimestre ale anului curent. Comparativ doar cu anul trecut, aceeași perioadă (ianuarie – octombrie 2021),  cifra de afaceri a companiei a crescut cu 15 procente. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat ca urmare a proiectelor pentru digitalizarea companiilor aflate în portofoliu. Și tot în acest an, TOP TECH a mai înregistrat un succes care contribuie la dezvoltarea și atingerea obiectivelor de extindere: integrarea în Bittnet (BNET), grupul de companii IT listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București care a anunțat, în prima parte a anului 2022, preluarea integrală a companiei.

 

Suntem într-un moment deosebit, inedit, ca echipă, ca firmă, ca rezultate. Am atins frumoasa vârstă de 30 ani și suntem în continuare o prezență activă pe piața de IT&C din România – un jucător important în zona de centru și de vest a țării,  recunoscuți ca integratori de soluții și servicii din domeniul IT&C. Puține companii românești din domeniu se pot mândri astăzi cu asemenea rezultate. Întotdeauna, pe tot parcursul activității noastre, am căutat să fim aproape de clienții noștri cu cele mai bune soluții din domeniu, de la producătorii de top cu care am dezvoltat încontinuu parteneriate strategice. Unul dintre cele mai importante atuuri ale noastre a fost, este și va fi în continuare ECHIPA. Avem colegi profesioniști, bine pregătiți, dornici de învățare permanentă și dezvoltare, care țin aproape de clienții noștri, încercând să ofere zi de zi cel mai bun suport posibil. Ajunși în punctul acesta și odată cu intrarea în grupul BITTNET, privim înainte cu încredere și dorință arzătoare de creștere și dezvoltare, țintim să ne completăm în permanență portofoliul de produse, soluții și servicii pe care le putem oferi, respectiv să ne lărgim aria de acțiune în viitorul apropiat, astfel încât să putem adresa toate aceste lucruri pe care le facem bine la nivel național, ne propunem să devenim <probabil cel mai bun> integrator de soluții și servicii din domeniul IT&C, din România. Vă invităm să fiți cu ochii pe noi, promitem să revenim cu surprize plăcute în cele ce urmează! Călătoria continuă împreună, mai puternici, TOP TECH ca parte integrantă a grupului de firme BITTNET”, declară Dragoș Groza, CEO TOP TECH.

 

Prin activitatea desfășurată de-a lungul celor 30 de ani și prin competențele acumulate, certificate si recompensate cu peste 50 de premii de excelență atât la nivel național, cât și internațional, dar și prin pregătirea întregii echipe, TOP TECH deține în portofoliu parteneriate cu lideri de piață cum ar fi: HP, DELL, CISCO, Kyocera, Toshiba, Xerox, Jabra, APC, Microsoft, Lenovo, Apple, Samsung, Zebra, Lexmark, Brother. Acestora se adaugă un număr de peste 1500 de clienți importanți din toate segmentele economiei, reprezentând  companii recunoscute din domeniul producției, retail-ului și serviciilor, domeniul financiar-bancar, companii de telecomunicații, companii din domeniul energetic, instituții guvernamentale și din administrația publică, instituții de învățământ, de educație și cultură.

 

TOP TECH oferă o gamă întreagă de soluții integrate IT, cu concentrare pe infrastructură: soluții de networking, sisteme integrate de securitate, Managed Printing Services (MPS), Digital Signage, soluții și infrastructură pentru videoconferințe, soluții digitalizare & modern work place, Cloud, soluții auto ID și barcode, componente hardware, echipamente profesionale pentru producție, software, audit IT, mentenanță echipamente, servicii IT personalizate.

 

Fondată în anul 1992, TOP TECH are o echipă de peste 90 de specialiști, certificați în domeniile în care profesează. Misiunea echipei TOP TECH este de a oferi servicii de business menite să ajute la dezvoltarea afacerii, să reducă eforturile și costurile prin digitalizare. Mai multe informații despre produsele și serviciile TOP TECH sunt disponibile pe  www.toptech.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.