Numărul de teste este ţinut intenţionat la un nivel redus, pentru ca PNL să poată organiza alegeri în decembrie. Liberalilor nu le pasă de oameni, important e doar scorul lor
Deputatul PSD, Bogdan Cojocaru, susţine că liberalii mint de îngheaţă apele şi că singurul lor scop este să organizeze alegerile cât mai repede, pentru că altfel ar pierde la scor scrutinul şi le-ar fi imposibil să mai formeze guvernul.Cojocaru spune că pandemia este ţinută forţat la un nivel redus, dar că în realitate lucrurile sunt cu mult mai îngrijorătoare, numărul de îmbolnăviri fiind superior celui raportat de autorităţi.
”Premierul Orban a anunţat chiar la Iaşi, când a venit la înscăunarea lui Costel Alexe la şefia Consiliului Judeţean, că România are posibilitatea să facă 50.000 de teste pe zi. Ce n-a explicat omul din fruntea liberalilor este că mai trebuie să şi vrem să le facem. În realitate, vedem că numărul de teste stagnează la 35-37.000, iar explicaţia este simplă. PNL încearcă să ţină cât mai jos nivelul de teste, pentru a raporta cât mai puţine cazuri confirmate. Întreaga suflare liberală are ca unic scop ţinerea alegerilor parlamentare pe 6 decembrie. Evident că democraţia presupune costuri şi că instalarea unui nou Parlament, pe căi democratice, adică prin alegeri, este ţelul oricărui stat civilizat.
Însă nu în orice condiţii şi în niciun caz prin forţarea limitelor. Pentru că asta face în prezent trupa liberală, cu preşedintele Klaus Iohannis în frunte. Nu le mai pasă de soarta oamenilor, e important doar scorul”, a spus deputatul PSD, Bogdan Cojocaru.El susţine că PNL a gestionat prost pandemia, economia dă semne că gâfâie tot mai serios, iar liberalii vor acum alegeri, pentru că anul viitor nu vor mai avea argumente cu care să vină în faţa românilor.
Potrivit deputatului PSD, dacă alegerile s-ar amâna, românii ar afla care sunt intenţiile PNL, întrucât am vedea cu toţii dacă proiectele cu care liberalii se laudă zi de zi ar avea şi finanţarea asigurată în bugetul pe 2021.”Pentru PNL, mai importante sunt alegerile decât sănătatea românilor.
Vedem cum întreaga Europă fierbe, cum guvernele decid unul după altul închiderea activităţilor, pentru a stopa pandemia, în timp ce liberalii de la noi au un singur ţel: alegeri cu orice preţ”, a precizat Bogdan Cojocaru.Deputatul PSD le-a cerut românilor să fie solidari şi să nu se lase păcăliţi de cântecele de sirenă ale celor din PNL.Cojocaru spune că social-democraţii nu se tem de alegeri organizate în decembrie şi că PSD intră cu optimism în campanie.”Şi la locale unii spuneau că vom obţine un scor redus. N-a fost aşa, ba dimpotrivă, la nivel naţional am câştigat mai multe primării decât PNL”, a mai afirmat deputatul Bogdan Cojocaru.