Binance, cel mai important furnizor de infrastructură blockchain și criptomonedă din lume, va organiza un workshop în cadrul Crypto Expo Europe, ce se va desfășura în perioada 19-20 martie 2023, la Radisson Blu, în București, un eveniment dedicat exclusiv pieței Blockchain și Crypto din Europa Centrală și de Est.
Kiril Khomiakov – Central Eastern European Director la Binance și Ilie (Elijah) Puscas – Country Manager România la Binance se vor afla în luna martie în București pentru a oferi participanților unul dintre cele mai așteptate workshop-uri din cadrul evenimentului Crypto Expo Europe și de asemenea, vor oferi o concluzie în cadrul seminarului: “Conclusion – What we learned based on the experience? Can we define some guidelines on the market?”.
Workshop-ul susținut de Binance va fi unul educațional, în cadrul căruia participanții vor avea acces la informații practice și relevante despre industria Blockchain și Crypto. Tot ce trebuie să știi despre piața crypto, când și cum să investești, care sunt coordonatele după care să te ghidezi, sau cât de sigură este piața în prezent sunt doar câteva dintre topicurile care vor fi abordate în workshop.
De aceea, workshop-ul Binance reprezintă o reală oportunitate pentru pasionații, amatorii și profesioniștii în crypto care își doresc să învețe lucruri inedite și să afle care sunt tendințele din industria Blockchain și Crypto.
Așadar, indiferent dacă ești la început de drum și încerci să înțelegi și să afli mai multe despre domeniul crypto sau fie că ești un specialist cu experiență vastă în domeniu, dar ești în căutare de informații care să te ajute să dezvolți strategii noi, Crypto Expo Europe este evenimentul de care ai nevoie pentru o viziune 360° în ceea ce privește industria Blockchain și Crypto.
Biletele sunt în număr limitat și se pot achiziționa de pe website-ul oficial al evenimentului, cryptoexpoeurope.com. Tot pe website-ul Crypto Expo Europe, publicul poate găsi mai multe informații despre agenda evenimentului, companiile și speakerii prezenți în perioada 19-20 martie 2023, la Radisson Blu, în București.