Limitless Agency, una dintre cele mai mari agenții de marketing digital din România, lider de piață în tehnologie de marketing și servicii PPC și SEO, preconizează că piața de servicii de marketing digital își revine spectaculos în 2023, după inflația ridicată de anul trecut. Compania înregistrează o creștere de aproape 100% a cererii pentru servicii promovare PPC și SEO la început de 2023 față de primul semestru de anul trecut și estimează o majorare de 30% a cifrei de afaceri, la 4,2 milioane de euro, până la finalul anului.

Creșterea dublă a interesului pentru servicii de marketing digital este generată de creșterea accelerată a vânzărilor online la început de an, după ce în 2022 creșterile din ecommerce au fost mai mici decât în alți ani pe fondul inflației ridicate. Astfel, în prezent, Limitless Agency are aproape 400 de clienți din domenii ca fashion, home&deco, IT&C, pharma, bricolaj și altele, pentru care are în desfășurare peste 3.000 de campanii online.

Potrivit unei analize Limitless Agency, cea mai mare creștere a cererii este pentru servicii SEO (Search Engine Optimization), care reprezintă 60% din business-ul Limitless Agency și care în campaniile din 2023 a adus o creștere a performanței de 84%. Cererea pentru servicii SEO este urmată de cererea pentru pentru servicii de tip PPC (pay-per-click), care reprezintă 40% din business-ul Limitless Agency.

“Dacă în 2021 interesul față de serviciile de digital marketing a scăzut cu 7%-10% față de anul anterior, în 2022 cererea pentru promovare online a început să crească, vârful fiind atins în august, când a fost înregistrată o creștere de 30% față de 2020. După inflația de anul trecut, în 2023 piața indică un parcurs spectaculos, cu o creștere de 35% față de decembrie 2022 și cu interes aproape dublu comparativ cu prima jumătate a anului trecut”, declară Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

În 2022, bugetele investite în digital marketing au crescut cu 6,3%, la peste 600 milioane de euro, potrivit datelor Meltwater. Dintre acestea, peste 220 milioane de euro, în creștere cu 5,3% față de 2021, au fost investite în reclame de tip Search și peste 213 milioane de euro, mai mult cu 5% față de 2021, au fost investite în reclame de tip bannere. În total, piața de advertising online și offline din România se ridică la peste 610 milioane euro.

 

Conform reprezentaților Limitless Agency, evoluția pieței de marketing digital depinde aproape exclusiv de evoluția industriei de ecommerce. Astfel, începutul de an indică o revenire a creșterii ecommerce-ului românesc, în care antreprenorii din online sunt tot mai dornici să investească în promovarea magazinelor lor, în care din ce în ce mai multe start-up-uri din ecommerce intră pe piața din România și în care business-urile existente își consolidează și mai mult poziția în piață, în condițiile în care concurența în ecommerce este tot mai strânsă.

Astfel, companiile alocă bugete lunare între 1.000 de euro și 200.000 de euro pentru servicii de promovare prin campanii PPC (Google Shopping Ads, Facebook Ads) și campanii SEO, vizând creșterea numărului de clienți, creșterea vânzărilor și a valorii comenzii medii, dar și creșterea vizibilității brandului.

În desfășurarea campaniilor de promovare și analizarea datelor din online sunt folosite tot mai mult tehnologiile avansate, în special cele bazate pe inteligență artificială, pentru a crește traficul în magazine online și valoarea vânzărilor. Astfel, în ultimii ani, Limitless Agency a crescut adopția inteligenței artificiale în procesele companiei, folosind cu precădere platforma TRUDA, cea mai avansată tehnologie de analiză a datelor și a performanței produselor dintr-un magazin online, pentru a genera vânzări mai mari clienților.

„2023 este anul inteligenței artificiale (AI), care a prins amploare foarte mare în ultimele luni. Atât oamenii de marketing, cât și antreprenorii vor avea mult de câștigat prin folosirea acestor tool-uri pentru îmbunătățirea proceselor interne. Noi am început să folosim și să testăm mai multe soluții pentru a eficientiza task-urile zilnice și pentru a îmbunătăți campaniile de SEO și de Google Ads și Facebook Ads, având rezultate foarte bune prin intermediul tehnologiei TRUDA, care oferă analize complete și complexe despre produsele care aduc vânzări și profit și cele care nu aduc rezultate”, adaugă Daniel Slăvenie, CEO & Partner Limitless Agency.

Astfel, în 2023, Limitless Agency va investi și mai mult în adopția inteligenței artificiale în procesele agenției, în optimizarea proceselor de creare anunțuri pentru campanii și  în analiza în timp real a vânzarilor din magazinele online. Prin noile investiții, compania vrea să-și consolideze prezența pe piața de marketing digital locală și să se extindă în Europa și Statele Unite.

 

Despre Limitless Agency

Cu peste 10 ani de expertiză în marketing digital și rezultate atinse pentru 2.500 de companii, Limitless Agency oferă o gamă completă de servicii de promovare – SEO, PPC, creare de campanii online, strategie, implementare și marketing automatizat. Cu o echipă solidă de peste 100 de experți în promovare digitală, Limitless Agency realizează campanii de impact în mediul digital pentru companii din industriile fashion, home&deco, IT&C, pharma, bricolaj și altele, folosind tehnici avansate și metode inovatoare pentru a crește profitabilitatea afacerilor. Compania gestionează bugete de 40 de milioane de euro anual și este partener Google, Meta, Tik Tok și Huawei Ads.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.