Medical Scientist and chemist in laboratory using an pipette or dropper for liquid samples

În urma anunțului de selecție din luna august, Comisia a semnat, în prezent, acordurile de grant în cadrul programului Orizont 2020, în temeiul cărora 23 de noi proiecte de cercetare vor primi o sumă totală de 128 de milioane de euro pentru a aborda pandemia de coronavirus și efectele acesteia.

Finanțarea va permite desfășurarea de activități suplimentare de cercetare menite să: consolideze și să adapteze capacitatea industrială de a fabrica și furniza echipamente medicale, precum ventilatoarele; să prevină și să trateze coronavirusul; să dezvolte tehnologii medicale și instrumente digitale, cum ar fi sistemele portabile de diagnosticare; să ducă la o mai bună înțelegere a impactului societal al pandemiei, de exemplu asupra grupurilor vulnerabile și marginalizate; și să permită învățarea de la grupuri mari de pacienți din întreaga Europă (cohorte) pentru a îmbunătăți tratamentele. Proiectele implică 344 de echipe de cercetare din 39 de țări, inclusiv 32 de participanți din 15 țări din afara UE.

Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, a declarat: „Această cercetare este esențială pentru a aborda mai bine diverse aspecte ale acestei pandemii și ale celor viitoare, permițându-ne să ne sporim capacitatea de a reacționa mai rapid pentru a preveni contagiunea, a îmbunătăți diagnosticarea și tratamentul și a lua măsuri de atenuare mai bune care să ia în considerare aspectele comportamentale, sociale și economice, inclusiv aspectele legate de gen.” 

Thierry Breton, comisarul pentru piața internă, a adăugat: „Tehnologiile digitale sunt esențiale în ceea ce privește răspunsul nostru la această amenințare gravă la adresa sănătății. Acordarea de sprijin financiar acestor proiecte excelente, cu abordări inovatoare în centrul cărora se află instrumente digitale și inteligența artificială, va duce la găsirea de noi soluții de protejare a lucrătorilor din domeniul medical, de detectare rapidă și de prevenire a răspândirii COVID-19, precum și de îmbunătățire a serviciilor de terapie intensivă — toate acestea contribuind la lupta noastră comună împotriva acestei pandemii.” 

Finanțarea acordată în cadrul programului Orizont , programul UE pentru cercetare și inovare, face parte din angajamentul Comisiei în valoare de 1,4 miliarde de euro sub forma inițiativei „Răspunsul mondial la coronavirus, lansată de președinta von der Leyen în mai 2020, și vine în completarea eforturilor depuse anterior pentru dezvoltarea de metode de diagnosticare, tratamente și vaccinuri. De asemenea, finanțarea face parte din contribuția UE la colaborarea la nivel mondial privind instrumentele pentru combaterea COVID-19 – Acceleratorul ACT(link is external), care urmărește accelerarea dezvoltării și producției de teste, tratamente și vaccinuri împotriva coronavirusului și a accesului echitabil la acestea.

Lista proiectelor, aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.