În perioada 6-15 august, tazz by eMAG merge atât la Bonțida, cât și la Cetățuie, pentru a livra mâncare în interiorul festivalului Electric Castle. Cu această ocazie, tazz lansează în aplicație, în premieră, spații virtuale de întâlnire, care permit preluarea comenzilor de oriunde din orașele în care este prezent, prin plasarea unui „pin” pe hartă, fără să fie necesară introducerea unei adrese fixe, cu stradă și număr. În funcție de locul în care se află, aplicația tazz by eMAG va genera automat cea mai apropiată adresă pentru livrare.

 

„Noua generație are nevoie de mai multă flexibilitate, iar tinerii caută soluții care să îi ajute să profite la maximum de timpul pe care îl au. Datorită investițiilor pe care le-am făcut în dezvoltarea aplicației, acum suntem pregătiți să livrăm oriunde, chiar și în zonele în care este greu de identificat o adresă fizică, cum ar fi în parc. Prin lansarea „punctelor virtuale” de întâlnire, clienții scapă de presiunea de a găsi o adresă bine definită la care să aștepte livratorul atunci când au nevoie de ceva și nu sunt acasă. Vom continua să inovăm, astfel încât să le oferim clienților noștri experiențe memorabile și multe surprize gastronomice,” a spus Alin Șerban, CEO tazz by eMAG.

 

Participanții la Electric Castle vor putea comanda produse direct de la food court în Bonțida, iar la Cetățuie vor putea profita de ofertele speciale din categoria dedicată din aplicație, livrate în niște puncte fixe, semnalizate offline în cadrul festivalului, prin casete luminate. Mai mult, aceștia vor beneficia și de experiențe culinare inedite, dar și de oferte și discount-uri speciale, disponibile atât în aplicația tazz by eMAG, cât și prin eMAG Genius.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.