Sâmbătă, 19 octombrie, ora 19, la Ateneul Român, Universitatea Națională de Muzică din Bucureşti va marca împlinirea a 160 de ani de existență printr-un concert aniversar, găzduit de Filarmonica ”George Enescu”, în cadrul parteneriatului tradițional dintre cele două instituții.

Pe cea mai prestigioasă scenă de concert a României vor evolua cinci ansambluri reprezentative ale Universității Naționale de Muzică, într-o succesiune de momente muzicale menite să pună în valoare unele dintre cele mai importante realizări artistice ale instituției, într-un program muzical divers și dinamic.

Biletele pot fi găsite pe https://ove.ro/universitatea-nationala-de-muzica-din-bucuresti-160.

În deschiderea concertului se vor adresa celor prezenți doamna prof. univ. dr. Diana Moș – rector al universității – și dl. prof univ. dr. Dr. Honoris Causa Dan Dediu – președintele senatului universitar. Pe parcursul concertului vor fi proiectate mărturii ale câtorva personalități de cel mai înalt nivel pe care UNMB este onorată să-i aibă ca membri ai comunității academice.

Primul ansamblu prezent în concert va fi corul ”Ricercare”, dirijat de lect. univ. dr. Florian Costea, care va interpreta lucrări de Alexandru Pașcanu și Adrian Pop.

Va urma ansamblul de percuție ”Game”, condus de prof. univ. dr. Alexandru Matei și conf. univ. dr. Sorin Rotaru. Spectaculoasele lucrări alese pentru acest concert sunt ”Gravity” de Mark Mellits și ”Catching Shadows” de Ivan Trevino.

În succesiunea programului, ansamblul ”Clarino”, condus de conf. univ. dr. Emil Vișenescu, va interpreta Suita de dansuri medievale de Ferenc Farkas și ”Dizzy fingers” de Zez Confrey, piese aranjate pentru cei nouă membri ai formației.

Apoi, aranjamente pentru 27 de flaute ale Passacagliei de Händel și Uverturi operei ”Cosi fan tutte” de Mozart vor fi prezentate publicului de ansamblul ”Flaut Power”, condus de prof. univ. dr. habil. Ion Bogdan Ștefănescu. Formația își va încheia evoluție cu ”Bamburia” de Will Offermans.

Concertul se va încheia cu evoluția ansamblului ”Violoncellissimo”, condus de prof. univ. dr. Marin Cazacu. De această dată, în componența de peste 20 de membri, se vor afla nu doar studenți ai Universității Naționale de Muzică din București, ci și absolvenți ai săi, muzicieni aflați în poziții importante în principalele instituții muzicale bucureștene. Programul ales de ”Violoncellissimo” este alcătuit din aranjamente pentru acest ansamblu ale unor lucrări de Astor Piazzolla și Mozart și nu numai.

Universitatea Națională de Muzică din București instituție ce reprezintă cel mai important for educațional de specialitate din România, a fost creată printr-un decret al Consiliului de Miniștri, prezidat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și contrasemnat de Mihail Kogălniceanu. La acea vreme se dorea ca noua instituție sa includa doua scoli principale de arta: “Institutul de muzica vocala” si “Scoala de muzica instrumentala” cu filiale atât în Bucuresti cât si în Iasi. Astfel, la 6 octombrie 1864, Conservatorul de Muzică si Declamațiune și-a deschis porțile pentru tinerii dornici sa studieze si sa devina faimosi în lumea muzicii.

Datorită tradiţiei şi a excelenței în domeniu, Universitatea Națională de Muzică București devine un reper pentru învățământul superior muzical din România, absolvenții săi devenind de-a lungul timpului continuatori ai unei tradiții de învățământ muzical al cărui nivel este astăzi recunoscut în întreaga lume.

Astăzi, la cei 160 de ani proaspăt împliniți, UNMB este un loc în care energia tineretii înflorește sub semnul prieteniei, al toleranței și al excelenței profesionale.

În cadrul diverselor manifestări artistice și științifice ale UNMB este promovat de asemenea proiectul PNRR “Modernizarea infrastructurii digitale a UNMB pentru asigurarea accesului la învățământ artistic”.

Film UNMB 160

https://www.youtube.com/watch?v=xkLSJUKlI2o

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.