Unfrosen, startup-ul românesc fondat de Horia Stupu, Șerban Buliga și Ciprian Dudulea a depășit vânzări de peste 1,2 milioane de euro după doar 9 luni de la lansare. Platforma a rezultat în urma pivotului startupului The Outfit, care a încetat activitatea la finalul anului 2022.

 

Unfrosen este un marketplace privat B2B pentru vânzarea stocurilor de tip outlet de îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii. Vânzătorii sunt branduri sau retaileri mari, iar cumpărătorii sunt magazine independente.

 

De la lansarea oficială  la finalul lunii Martie 2023,  s-au creat peste 2.000 conturi de magazine (din România, Bulgaria, Ungaria și Grecia) și peste 50 furnizori s-au înscris pentru a vinde stocurile prin platformă.

 

Printre vânzătorii platformei Unfrosen se numără 3 din top 10 retaileri din Europa și 5 branduri din top 50 global.

 

Tranzacția pe care o facilităm prin platforma noastră este între magazinele de fashion care nu au acces la brandurile de top și companiile mari care vor sa obțină lichiditate rapid și eficient atunci cand nivelul stocurilor din sezoanele trecute depășește un anumit prag.” (Șerban Buliga, co-fondator)

 

Un mod sustenabil de a vinde stocurile outlet

 

1 din 6 articole vestimentare produse nu ajunge în posesia unui client.

 

În contextul legislației europene recente privind interzicerea distrugerii hainelor nevândute, Unfrosen vine ca o soluție eficientă și sustenabilă pentru a prelua aceste produse și a le reintroduce în circuitul economic.

 

Unfrosen contribuie la crearea unei industrii a modei mai sustenabile, în care hainele nu rămân blocate în depozite sau sunt distruse.

 

Vrem sa devenim principala platformă unde brandurile și retailerii să lichideze instant orice produs din sezoanele trecute.” (Ciprian Dudulea, co-fondator)

 

 

Cum funcționează?

 

Vânzătorii listează produsele pe platformă și stabilesc regulile de acces pentru magazine. Ei selectează țările în care vor să vândă stocul, tipul magazinelor (online sau offline) și chiar și distanța de la primul mall în care se află magazinul de brand.

 

Unfrosen analizează tranzacțiile din piață și ajută vânzătorii să listeze produsele la prețul potrivit pentru o lichidare accelerată.” (Mariana Negru, Directoare vânzări)

 

Magazinele pot accesa peste 100.000 produse în prezent, de la zeci de branduri. Comenzile se plasează online și produsele sunt livrate din depozitele vânzătorilor direct la magazine. Unfrosen se ocupă de partea logistică, facturare, termene de plată și relația cu clienții.

 

Potențialul de adaos este de până la 800%, iar revânzătorii au acces la o gamă largă de branduri și produse atent selectionate, pentru a-și dezvolta afacerea.

 

Cum arată magazinele aprobate pentru a comanda

 

Toate magazinele care au o firmă activă și demonstrează o activitate comercială cu îmbrăcăminte, încălțăminte sau accesorii, pot primi acces pe platformă. Un membru al echipei va intra în contact cu cererile de aprobare create pe site.

 

În prezent 85% din magazinele aprobate sunt offline și doar 15% vând online.

 

45% au o cifră de afaceri anuală de până în 50.000 EUR, 25% între 50.000 și 200.000 EUR, 22% între 200.000 și 500.000 EUR și doar 8% depășesc 500.000 EUR.

 

Vrem să oferim magazinelor din Europa o soluție de achiziții online prin care pot accesa colecțiile anterioare a brandurilor de top la un discount considerabil. Înainte de Unfrosen, aceste tranzacții se întâmplau pe Whatsapp, într-un mod care era complet în afara controlului brandurilor și retailerilor. O așa numită piață gri.” (Horia Stupu, co-fondator)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.