Mâine, 3 decembrie 2021, de la ora 17:00, se deschide CLASSICAL CHRISTMAS MARKET, primul Târg de Crăciun în aer liber din România, care va aduce în prim plan muzica clasică a sărbătorilor de iarnă. Poziționat pe Esplanada Operei Naționale București (Bulevardul Mihail Kogălniceanu 70-72), CLASSICAL CHRISTMAS MARKET va fi deschis publicului în perioada 3 – 31 decembrie, între orele 10.00 și 21.00.

 

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este primul Târg de Crăciun găzduit de Opera Națională București în întreaga sa istorie centenară, fiind organizat alături de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi. Desfășurat pe nu mai puțin de 12.000 metri pătrați, CLASSICAL CHRISTMAS MARKET oferă vizitatorilor, indiferent de vârstă, atmosfera aparte și farmecul sărbătorilor de iarnă, surprinsă într-o scenografie impresionantă, cu atracții diverse, într-un cadru muzical de poveste.

 

CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este creat în jurul unui patinoar cu gheață (600 mp) și invită publicul să se bucure de magia muzicii cântate pe Scena Colindătorilor de copiii din Programul Național Cantus Mundi sosiți din toată țara sau de micii artiști ai Corului de copii al Operei Naționale București. Printre atracții se află plimbările cu Express-ul OCC și trăsura cu cai, dar și zboruri cu sania sau întâlniri surpriză cu Moș Crăciun. Vizitatorii se vor putea bucura de workshop-urile de pregătit cadouri găzduite de Atelierele Spiridușilor, de mâncarea tradițională, dulciurile cu dichis și vinul fiert de la Căsuțele de Crăciun și multe alte surprize. CLASSICAL CHRISTMAS MARKET a pregătit decoruri uluitoare, cu îngeri uriași, brazi de peste 5 metri, luminițe și arhitecturi luminoase speciale pentru o experiență de neuitat a lunii decembrie, în București.

                                     

Intrarea la CLASSICAL CHRISTMAS MARKET este liberă, pe baza certificatului verde.

 

Pe toată durata Târgului, în Sala mare a Operei Naționale vor avea loc mai multe reprezentații eveniment: premiera spectacolului centenar „Lohengrin” de R. Wagner (regia Silviu Purcărete – 8, 10 și 12 decembrie), Seara Tinerilor Coregrafi (14 decembrie), spectacolul de balet „Spărgătorul de nuci” de P. I Ceaikovski (15, 18, 23 și 29 decembrie), spectacolul „La Traviata” de G. Verdi (19 și 22 decembrie), „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart (18 decembrie) și „La Bohème” de G. Puccini (29 decembrie).

Nu în ultimul rând, pe celebra scenă a Operei Naționale vor avea loc mult așteptatele reprezentații ale spectacolului de Crăciun al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, care în acest an se intitulează „Pe drumul Crăciunului” (16 și 17 decembrie).

 

Organizatori: Opera Națională București, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin

Parteneri:, Opera Comică pentru Copii, Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA

 

Eveniment recomandat de Europa FM

 

Parteneri media: AGERPRES, România TV, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio France International, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, Forbes, Leviathan, Spot Media, Marea Dragoste, Ordinea Zilei, News București, Reușita TV, București Business, 9am, Kudika, Garbo, Ballet Magazine, Notorious Stories, Timpul, a7tv, Media Trust, Bookhub, Revista Psychologies

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.