RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, a dominat scena în cadrul celei de-a IX-a gale Imobiliare.ro Awards, una dintre cele mai relevante competiții de recunoaștere a performanțelor în real-estate. La ediția din acest s-au oferit 50 de premii, dintre care RE/MAX a obținut 7 distincții.

Printre premiile obținute de RE/MAX se evidențiază titlu deFranciza imobiliară a anului 2023 în România”, confirmând astfel poziția dominantă a RE/MAX în industria imobiliară din România, ce are o rețea de 60 de birouri la nivel național și peste 700 consultanți imobiliari. O altă distincție primită este „Agenția imobiliară a anului 2023 în Oradea”, obținută de biroul numărul 1 în rețeaua RE/MAX în 2023, respectiv RE/MAX Prime Capital din Oradea, recunoscându-se astfel eforturile lor deosebite în domeniul consultanței.

Totodată, două birouri din Brașov au obținut premii în cadrul galei, respectiv RE/MAX Central, numit ca fiind „Cel mai recunoscut brand imobiliar în 2023″ și RE/MAX Evolution, apreciat pentru „Cea mai spectaculoasă creștere în Brașov, în același an”. Pe de altă parte, biroul RE/MAX Masters din Suceava a obținut premiul de „Agenția nouă a anului 2023 în România”.

Mădălina Angheloiu, unul dintre cei mai longevivi Brokeri/Owneri RE/MAX a fost recunoscută ca fiind „Personalitatea feminină a anului 2023 în imobiliare”, iar brandul RE/MAX s-a remarcat încă o dată pentru „Cel mai atractiv anunț imobiliar de pe platforma imobiliare.ro în 2023”, realizat de Alexandra Pop Coman, de la biroul RE/MAX Prime Capital.

„Suntem onorați să primim aceste distincții la Gala Imobiliare.ro Awards, care reprezintă o recunoaștere a eforturilor și angajamentului nostru în industria imobiliară din România. Acest succes este rezultatul muncii susținute și a devotamentului echipei noastre, care continuă să ofere servicii de cea mai înaltă calitate. Ne bucurăm că putem contribui la dezvoltarea și inovarea acestui domeniu și promitem să rămânem la nivelul așteptărilor ridicate pe care le impunem ca lideri în real-estate. Mulțumim Imobiliare.ro pentru această oportunitate și felicităm toți câștigătorii din cadrul acestui prestigios eveniment”, a declarat Răzvan Cuc, Președintele RE/MAX România.

Gala Imobiliare.ro Awards, ajunsă la cea de IX-a ediție, a premiat, ca în fiecare an, excelența în domeniul imobiliar. Ediția actuală a însumat peste 200 de nominalizări, iar premiile au fost segmentate în patru categorii distincte, respectiv „Agenții imobiliare”, „Dezvoltatori imobiliari”, „Oameni în imobiliare” și „Inovație în imobiliare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.