Senatorul USR de Diaspora, Radu Mihail, a depus o inițiativă legislativă care să permită românilor din Diaspora să poată vota cu orice act valid care atestă identitatea lor. Inițiativa pornește de la situația cu care se confruntă mii de cetățeni români din Diaspora, pe fundalul pandemiei cu Covid-19 când posibilitatea românilor a-și reînnoi actele expirate a fost drastic limitată de restricțiile de circulație, pe de o parte, precum și de reducerea activității în ambasade și consulate, pe de alta.

Radu Mihail: ”Pe 13 iulie 2020 i-am trimis o scrisoare domnului președinte AEP cu privire la dificultățile pe care românii din Diaspora le au în a-și reînnoi cărțile de identitate sau pașapoartele. Pandemia a făcut călătoria în România mult mai dificilă decât în anii anteriori. Mulți cetățeni români au trebuit să-și anuleze vizitele în țară programate cu mult timp înainte. Ambasadele sunt suprasolicitate pentru obținerea de documente, iar programările pe site-ul econsulat.ro pentru obținerea de pașapoarte în unele țări sunt blocate pe multe luni de acum înainte. Având în vedere numărul cazurilor de Covid-19 în România, ne așteptăm ca o bună parte dintre românii din străinătate care ar fi venit vara aceasta în concediu și pentru a-și înnoi actele de identitate și-au amânat deplasarea din motive de siguranță. Există, astfel, riscul ca o parte semnificativă dintre românii din Diaspora să nu-și poată înnoi la timp actele de identitate sau pașapoartele pentru a putea vota la alegerile din 6 decembrie.” 

Senatorul USR atrage atenția că Autoritatea Electorală Permanentă s-a pronunțat deja în acest sens în cazul alegerilor locale prin Hotărârea BEC 81 din 7 septembrie 2020: “Alegătorii care dețin un act de identitate care ar fi expirat în perioada 1 martie – 21 septembrie vor putea vota la alegerile locale” (http://locale2020.bec.ro/wp-content/uploads/2020/09/hot_81.pdf) ceea ce ar impune aplicarea unui tratament similar și în cazul alegerilor parlamentare și acceptarea la vot a românilor din Diaspora care pot prezenta un document de identitate valid chiar dacă pașapoartele sau cărțile de identitate le-au expirat după  data de 1 ianuarie 2020.

Radu Mihail spusține că legitimitatea celor aleși este direct proporțională cu numărul celor care i-au ales și că este de datoria autorităților să ia orice măsură necesară pentru a nu limita dreptul universal la vot al cetățenilor, cu atât mai mult în caz de pandemie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.