Între 18 și 25 ianuarie 2024, a avut loc la București prima ediție FILMIKON International Festival, care a adus pe ecrane o selecție de filme internaționale premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase ale marilor festivaluri de film, dar și evenimente speciale și întâlniri cu teologi, cineaști, psihologi sau critici de film. Festivalul și-a propus inițierea unui dialog cu publicul despre valorile creștine și umane pornind de la poveștile spuse pe ecran.

 

Mai mult de jumătate dintre evenimentele propuse de organizatorul Signis România au fost sold-out: deschiderea, în cadrul căreia a fost proiectat noul film semnat de Wim Wenders, Zile Perfecte, a avut loc într-o sală plină la Cinema Elvire Popesco în prezența ÎPS Aurel Percă (Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti), lui Ciprian Olinici (Secretar de Stat pentru Culte), Preoților Francisc Ungureanu (Președintele SIGNIS România) și Francisc Doboș (Paroh al Bisericii Franceze din București), dar și Irinei Margareta Nistor (critic de film) și Olimpiei Melinte (actriță). 

 

Și filmul Libertate, despre Revoluția Română, a avut o proiecție sold-out la Cinema Union (urmată de un dialog cu regizorul Tudor Giurgiu), iar spectatorii au umplut băncile Catedralei Sf. Iosif pentru un cine-concert remarcabil: filmul mut Patimile Ioanei D’Arc (r. Carl Theodor Dreyer, 1928) a fost acompaniat live de muzicianul Alexandre Catău, care a cântat la orga Catedralei. 

 

Printre proiecțiile sold-out s-au numărat și Capernaum (r. Nadine Labaki, 2016), urmată de un dialog între Irina Margareta Nistor și Alison Mutler, jurnalistă britanică, sau Tótem (r. Lila Aviles, 2023), urmată de un dialog între actrița Olimpia Melinte și Mădălina Haidemak, psihoterapeut.

 

Despre această primă ediție FILMIKON, Ileana Bîrsan, directorul festivalului, explică:

 

Prezența spectatorilor la filmele primei ediții FILMIKON a fost peste așteptările noastre. Participarea publicului la discuțiile de după proiecții a antrenat idei, comentarii, întrebări și emoții într-un dialog autentic. Demnitatea umană explorată în diverse viziuni cinematografice a constituit punct de plecare pentru (re)descoperirea dimensiunii spirituale și a întâlnirii cu celălalt.

 

Cea de a doua ediție FILMIKON va avea loc în aceeași perioadă și anul viitor, 18-25 ianuarie 2025, ajungând în paralel și în alte localități precum Timișoara, Oradea, Blaj și Iași.

 

FILMIKON este un proiect al Asociației SIGNIS România.  

 

Parteneri: Institutul Francez, Cinema Union, Bad Unicorn, Independența Film, Transilvania Film, August Film.

 

 

Asociația Internațională SIGNIS World are un statut consultativ pe lângă UNESCO, Consiliul Europei, Ecosoc și este recunoscută de Sfântul Scaun ca fiind Asociația Internațională Catolică pentru Comunicare.  SIGNIS, Asociația Catolică Mondială pentru Comunicare, este o organizație neguvernamentală recunoscută de Sfântul Scaun și formată din membri din peste 100 de țări.

 

Născută oficial la începutul noului mileniu, în 2001, în realitate se mândrește cu o prezență fructuoasă în lumea presei încă din 1928, grație moștenirii celor două realități istorice catolice ale sectorului: UNDA, al cărei domeniu de acțiune a fost radio și televiziune, iar OCIC, Organizația Internațională Catolică pentru Cinema, cu o misiune specifică în cinema. Astăzi, SIGNIS World se ocupă de radio, TV, cinema, audiovizual, educație media, internet și noi tehnologii.

 

Asociația SIGNIS România face parte din SIGNIS World și este formată preponderent din laici, profesioniști ai audio-vizualului, iar activitatea acesteia de peste 20 de ani se reflectă în producția de filme documentare, concerte și spectacole de teatru, precum și în programe de educație media pentru copii și tineri, cât și în workshop-uri și cursuri de formare media pentru adulți.

 

SIGNIS România este prezentă în forurile media internaționale și în juriile ecumenice sau interreligioase ale unor festivaluri importante de film din lume, promovând valorile creștine prin intermediul activităților culturale și acordând o atenție deosebită colaborării ecumenice.

Mai multe informații găsiți pe site-ul SIGNIS România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.