Mâine începe ediția a XIV-a Conferinței Anuale Fischer International. Este un eveniment emblematic pentru educație, care se adresează atât profesorilor de limba engleză, cât și profesorilor de alte discipline, care vor avea șansa să participe la sesiunile care abordează teme generale de educație, predare, abilități și competențe, dar și părinților care doresc să fie la curent cu perspectivele globale în educație.
Evenimentul este organizat de Fischer International, în parteneriat educațional cu EDUCATORS by Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.
Conferința va avea loc, în format hibrid, în perioada 2-3 septembrie. Ziua de 2 septembrie va fi dedicată, în mare parte, sesiunilor în format fizic, la Rin Grand Hotel de pe Șoseaua Vitan-Bârzești, care vor alterna cu sesiunile în format online, iar ziua de 3 septembrie va fi dedicată în totalitate sesiunilor organizate în format online.
Timp de două zile, 35 de speakeri de talie mondială vor susține peste 40 de sesiuni paralele dinamice și interactive, favorizând schimbul de idei, de experiențe și de cunoștințe și încurajând întrebările din partea participanților.
O premieră pentru România o reprezintă prezența lui CASPER RONGSTED, consultant educaţional şi CEO la Nordic School, un sistem despre care se vorbește tot mai mult în țara noastră, în ultimii ani. El le va dezvălui profesorilor din România care sunt secretele sistemului nordic de educaţie, care pe scurt se traduce în copii fericiţi și profesori deschişi, de ce în Danemarca nu există garduri în jurul şcolilor, de ce sistemul danez mizează pe o relaţie strânsă între profesori, elevi şi părinţi, cum fac nordicii performanţă și care sunt oportunităţile pentru profesorii din România.
Insistăm pe crearea de realții pentru ca cei mici să înțeleagă cine sunt ca persoane și, bineînțeles, ca elevi. Este unul dintre lucrurile pe care le facem diferit în Danemarca, Suedia, Finlanda și  Norvegia. Unul dintre aspecte este că dăm o mare libertate profesorilor. Nu există o curriculă strictă, programa este foarte deschisă. Dacă ești profesor de engleză, de exemplu, nu există anumite cărți pe care trebuie să le folosești, așa că îți rămâne timp suficient să clădești relațiile cu copiii. Alocăm timp în clasă pentru a vorbi despre construirea relațiilor, despre cum se poate colabora la cursuri, despre cum poate fi consolidată relația dintre elevi și profesori, ca într-o comunitate. Există un comitet școlar care, de 30 de ani încoace, este format din părinți și managementul școlii, Cu toate acestea, profesorii se bucură de o mare libertate să lucreze cu copiii, cu părinții. La clasă, jumătate din timp este alocat profesorilor, iar în cealaltă jumătate, poate chiar mai mult, copiii lucrează în grupuri. Așa este în țările nordice, jumătate din timp copiii lucrează în grupuri, ceea ce înseamnă că au mult timp să se exprime, să-și găsească propriul drum, în timp ce învață, spre deosebire de alte sisteme școlare”, a declarat Casper Rongsted.
Conferința Anuală Fischer International este un eveniment așteptat an de an, cu mult entuziasm, de comunitatea profesorilor din România. Prin participarea la această conferință, mii de profesori își pregătesc revenirea la catedră, alături de cei mai buni specialiști. Autorii și trainerii care vor susține prezentări sunt experți renumiți în educație, au o experiență uriașă, de zeci de ani în domeniu și proiecte și rezultate remarcabile.
Ca în fiecare an, autori, traineri și reprezentanți ai celor mai prestigioase edituri și instituții vor fi alături de noi: National Geographic Learning, Cambridge University Press, Helbling English, Hamilton House Publishers, Penguin Random House, Oxford University Press, Global ELT, Collins ELT, British Council etc.
Vom întâmpina participanții cu aceeași atmosferă deschisă, caldă și prietenoasă, cu care i-am obișnuit în ultimii 13 ani, aceeași dedicare și dorința de a contribui la viitorul educației, aceeași pasiune pentru domeniul predării dar, mai ales, aceeași bucurie de a ne revedea la fiecare început de toamnă și de a ne încărca reciproc cu energie, putere de muncă și entuziasm pentru un nou an școlar”, a declarat Daniela Văduva, Director General Fischer International.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.