Două evenimente muzicale româneşti în Germania se vor petrece pe 20 şi 22 august, mai precis concertul susţinut de Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea pe 20 august, ora 11, la ElbPhilharmonie Hamburg, în cadrul Festivalului Schleswig-Holstein şi recitalul de pe 22 august, la ora 19, de la Ambasada României din Berlin, susţinut de violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – laureate în 2021 ai Concursului Enescu –, împreună cu pianistul Cristian Niculescu. Acest recital, alături de conferinţa de presă programată în aceeaşi zi şi susţinută de noul director artistic al festivalului, Cristian Măcelaru, alături de directorul Artexim, Cristina Uruc, are ca scop prezentarea Festivalului “George Enescu” ediția 2023.

Revenirea la ElbPhilharmonie este o bucurie pentru Orchestra Română de Tineret, un punct de referință în biografia oricărei mari orchestre, în afara celebrităţii artistice a clădirii, însăşi construcţia ei fiind aparte, inima clădirii Elbphilharmonie, marea sală de spectacol cu 2.100 de locuri, fiind concepută după principiul plasării scenei în mijlocul sălii, cu audienţa aflată în spaţii terasate.                          Orchestra Română de Tineret dirijată de Gabriel Bebeşelea, va avea în program George Enescu  – Rapsodia nr. 1 în la major şi Rapsodia nr. 2 în re major, op. 11 şi Johannes Brahms – Șapte dansuri ungare, iar ca lucrare solistică, în interpretarea violonistei coreene Suyoen Kim, Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Joseph Joachim.

În prezentarea concertului, se subliniază faptul că Orchestra Română de Tineret  aduce împreună cei mai talentaţi muzicieni români, pentru a promova excelenţa muzicală şi creativitatea printr-un program educaţional unic, ansamblul bucurându-se de succes în turneele pe care le-a întreprins începând din 2012 pe mari scene din Europa, Statele Unite ale Americii și Asia. La scurt timp după înființarea sa, în 1986, Schleswig-Holstein Musik Festival (SHMF) a ajuns unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale din lume. În locul renumitelor concerte programate în săli de concerte și teatre de operă obișnuite, multe dintre evenimente au loc în castele sau hambare, în cele mai spectaculoase biserici din Schleswig-Holstein și chiar în locuri neobișnuite precum docuri sau hale industriale. Din 1996 până în 2013, conceptul artistic al SHMF a fost acela de a alege câte o țară pentru fiecare an și de a-i pune în valoare muzica și cultura, mergând din Finlanda în Japonia, sau din Statele Unite în Rusia. Odată cu venirea noului director, festivalul și-a schimbat orientarea, în 2014 propunându-și să pună în valoare câte un compozitor în fiecare an. De atunci, festivalul a fost dedicat unor retrospective componistice Felix Mendelssohn, Piotr Ilici Ceaikovski, Joseph Haydn, Maurice Ravel, Robert Schumann sau Johann Sebastian Bach, anul acesta compozitorul sărbătorit fiind Johannes Brahms.

Doi dintre muzicienii implicaţi timp îndelungat în proiectele Orchestrelor Naţionale de Tineret ale României, violonistul Valentin Şerban şi violoncelistul Ştefan Cazacu – aflaţi în 2021 pe podiumul concursului Enescu, vor fi prezenţi ca invitaţi alături de mai tinerii lor colegi în acest concert de la Hamburg, în calitate de concert-maestru şi respectiv şef partidă violoncel, dar îşi vor continua drumul în Germania, către Berlin, unde vor susţine pe 22 august, la ora 19, la Ambasada României, un recital alături de pianistul Cristian Niculescu sub genericul Laureații Concursului internațional „George Enescu”. Concertul de la Berlin va avea în program George Enescu – Lăutarul din suita Impresii din copilărie pentru vioară solo, Eugène-Auguste Ysaÿe – Sonata nr. 4 pentru vioară solo, Ludwig van Beethoven  – Duo nr. 1 in Do major pentru vioară și violoncel, Johann Halvorsen – Passacaglia pentru vioară și violoncel, Carmen Petra Basacopol – Suita pentru violoncel solo, Robert Schumann – Fantasiestucke op. 73 pentru violoncel și pian, George Enescu – Trio în la minor.

 

https://www.youtube.com/watch?v=svc47ZPFQNI

 

Organizator :  Centrul Național de Artă „Tinerimea Română”

 

Cu sprijinul ICR Berlin

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.