România Sălbatică, un proiect deja cunoscut pentru mulți dintre noi, a lansat miercuri, 21 aprilie, albumul foto dedicat naturii și vieții sălbatice din România. Acest album de fotografii cumulează munca a doi fotografi pasionați ce au străbătut timp de 10 ani plaiurile românești în căutarea naturii neatinse. Proiectul „România Sălbatică” ilustrează natura profundă a țării noastre, pe care rar avem ocazia să o vedem, și își propune atât să promoveze România din punct de vedere al ecoturismului, cât și să contribuie la conservarea naturii.

Dan Dinu, fondatorul și fotograf în cadrul proiectului „România Sălbatică”, s-a bucurat de sprijinul celebrei asociații pentru protejarea naturii WWF (World Wide Fund for Nature), dar și de reprezentanții locali ai RNP Romsilva și Administrațiile Parcurilor Naturale și Naționale din România, acestea din urmă fiind “terenul de joacă” al vieții sălbatice românești.

Pe lângă importanța pe care acest proiect o aduce pentru promovarea diversității biologice a țării, el reprezintă și un puternic impact în lumea fotografiei: un spectacol al naturii pentru care s-a oprit timpul în loc, prin prisma obiectivului aparatului foto. Atât echipamentele foto, cât și cele video, dar și accesoriile folosite au fost dintre cele mai performante, astfel încât publicul larg să poată admira la o calitate înaltă frumusețea sălbatică a României, imortalizată de  Dan Dinu și Cosmin Dumitrache.

România Sălbatică în cifre

Având un început promițător încă din 2010, această inițiativă se mândrește cu un număr impresionant de realizări, iar cele care susțin cel mai bine acest lucru sunt cifrele proiectului:

  • 90 de deplasări și peste 450 de zile petrecute în teren
  • peste 45.000 de kilometri parcurși cu mașina și sute de kilometri străbătuți pe jos
  • sute de ore destinate fotografierii și filmării
  • 28 de arii naturale protejate care au fost fotografiate și filmate
  • mii de vizualizări în urma celor 8 expoziții de fotografie în aer liber, organizate în 8 orașe mari din țară

Albumul România Sălbatică, o încununare a muncii

Din dorința de a încununa munca din ultimii 10 ani, fondatorii proiectului au lansat albumul România Sălbatică, un cumul de experiențe, trăiri și experiențe, dar în special, fotografie de natură. Dacă ar fi să reducem la câteva puncte esențiale această experiență, spunem despre albumul România Sălbatică următoarele:

  • în cele peste 250 de pagini cu fotografii, se regăsesc informații captivante din toate parcurile naționale și naturale, plus alte rezervații aparte
  • înglobează majoritatea speciilor simbolice din România
  • reprezintă cel mai vast album de fotografie de natură din România

 

Evenimentul de lansare

Evenimentul de lansare a albumului a avut loc fără public, din păcate, din cauza condițiilor actuale de organizare a evenimentelor. Însă, datorită echipamentelor de transmisie Live de ultimă generație puse la dispoziție de Photosetup, organizatorii au reușit să transmită publicului din spatele ecranelor emoția tuturor creatorilor acestui proiect. Gazda acestei lansări a fost noul showroom al celor de la Photosetup, al doilea mare magazin de echipamente foto-video din România, fiind cunoscuți deja în industrie ca susținători ai creatorilor de conținut. Mai mult, noul lor showroom cuprinde și un studio în care echipamente profesionale de creare de video, dar și de transmisie live sunt puse gratuit la dispoziția creatorilor de conținut, bucurându-se aici și de suportul consultanților experți în echipamente.

 

Începând cu data de 21 aprilie, albumul România Sălbatică este disponibil pentru achiziționare exclusiv prin Photosetup, atât online, cât și fizic, din magazinul acestora de pe strada Uranus, numărul 98, București.

 

Lasă natura să pătrundă în lumea ta prin intermediul fotografiei!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.