Telespectatorii TVR 1 văd pe 9 iunie, de la ora 21.00, „Noii mercenari ruşi”, iar de la 22.00, „Dispariţia unei superputeri: Prăbuşirea URSS”, două filme ce pun sub lupă atacurile ciberetice ale hackerilor ruşi şi evoluţia statelor ex-sovietice la 30 de ani de la dezmembrarea URSS.

 

 

 

A fost odată o țară, o gigantică confederație de state, una dintre cele mai mari stăpâniri din istorie. Un imperiu cu 290 de milioane de locuitori, întins pe 22,4 milioane de kilometri pătrați. Uniunea Sovietică s-a dezmembrat în urmă cu mai bine de 30 de ani. Dar ce a lăsat în urmă?

 

Joi seară, de la orele 21.00 şi 22.00, TVR 1 difuzează două documentare în premieră, realizate în 2018, respectiv 2021, care cercetează lumea ex-sovietică aşa cum e ea acum, cu reminiscenţele fostului imperiu, dar şi cu războaiele ei, văzute şi nevăzute.

 

Noii mercenari ruşi” (LES NOUVEAUX MERCENAIRES RUSSES, Franţa, 2018) este filmul ce poate fi văzut pe 9 iunie, de la ora 21.00, la TVR 1. Realizată de Etienne Huver şi Félix Seger, producţia pune reflectorul pe cei care, protejaţi de anonimatul din spatele calculatoarelor, fac jocuri cu mize mari şi rezultate ce afectează o lume întreagă.

 

De şase ani, hackerii ruşi ţin titlurile presei internaţionale, cunoscuţi fiind ca „cei mai răi”. Ei sunt noul simbol şi vârful de lance al unei Rusii agresive, care nu se mai mulţumeşte doar cu spionajul, ci trece la atac. În Statele Unite sunt acuzaţi de interferenţă în campania prezidenţială din 2016, prin piratarea email-urilor Partidului Democrat. La Kiev, ciber-atacurile se înlănţuiesc. Vinovatul: Rusia şi mercenarii ei – hackerii. Dar cine sunt ei cu adevărat şi cine îi controlează?

 

Autorii documentarului cercetează acest război invizibil, în care viruşii informatici sunt arme terifiante şi lupta pentru informaţie se duce neîncetat. E un război care poate destabiliza oricând societatea, ne poate atinge pe oricare dintre noi.

 

În aceeaşi seară, de la ora 22.00, vedem la TVR 1 o producţie ce analizează spaţiul ex-sovietic la 30 de ani de la căderea URSS: „Dispariţia unei superputeri: Prăbuşirea URSS” (THE END OF A SUPERPOWER: THE COLLAPSE OF THE SOVIET UNION, Germania, 2021), realizat de Michael Schmidt, Martin Striegel.

 

Pe 25 decembrie 1991, Uniunea Sovietică se dezmembra. Din acel moment, în fostele republici sovietice a apărut speranţa pentru încheierea Războiului Rece, pentru independenţă şi libertate. Dar pentru mulţi a adus sărăcie şi război.

 

Ce a mai rămas din visurile de atunci? Cum arată azi libertatea, care în multe locuri trebuie încă apărată, chiar şi cu arma? Ce rol joacă Rusia în structurile de putere postsovietice?

 

La 30 de ani de la sfârșitul Uniunii Sovietice, Steaua Roșie strălucește încă peste Kremlin. Trupul lui Lenin încă zace în mausoleul său din Piața Roșie. Din Moscova, Vladimir Putin, fost ofițer în serviciul secret sovietic, conduce o țară care, chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice, este încă cea mai mare din lume: Rusia. Dar relaţiile de bună vecinătate cu statele din jur lipsesc aproape cu desăvârşire.

 

Documentarul „Dispariţia unei superputeri: Prăbuşirea URSS” încearcă să scoată la lumină de ce se întâmplă acest lucru și cât de extinse sunt cauzele. Filmul include mărturii ale unor politicieni, precum şi ale unor experți, care aduc explicaţii privind această gigantică răsturnare istorică. Realizatorii caută urme ale fostului imperiu multietnic din Kârgâzstan, vorbesc cu rebelii din Ucraina, cu oameni care au fost nevoiți să-și părăsească ţara din cauza războiului din Cecenia, precum și cu cei care au organizat primele demonstrații pro-independență în Lituania. Ce au descoperit este un proces ce pare să nu aibă un sfârșit concret și ale cărui efecte sunt în continuă schimbare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.