Timp de peste două săptămâni, în perioada 4 – 20 februarie, Televiziunea Română transmite în direct şi înregistrat Jocurile Olimpice de Iarnă Beijing 2022. Telespectatorii vor putea urmări la TVR 1 şi TVR 2 evoluţia sportivilor români calificaţi la JO, dar şi competiţii de patinaj artistic, schi alpin, sărituri cu schiurile, hochei, curse spectaculoase de short-track, curling, snowboard.   

 

De peste 50 de ani, Televiziunea Română transmite Jocurile Olimpice. Tradiţia continuă şi în 2022, iar din 4 până în 20 februarie, TVR oferă telespectatorilor săi Jocurile Olimpice Beijing 2022, ediția cu numărul XXIV a Jocurilor Olimpice de Iarnă, cel mai mare eveniment multi-sportiv mondial. 109 evenimente sportive la 15 discipline din 7 sporturi – patinaj (patinaj artistic, patinaj viteză şi patinaj viteză pe pistă scurtă), schi (schi alpin, schi fond, schi acrobatic, combinata nordică, sărituri cu schiurile şi snowboard), bob (bob şi skeleton), biatlon, curling, hochei pe gheaţă şi sanie – reuneşte competiţia desfăşurată în cel mai mare oraş-gazdă al Jocurilor Olimpice de iarnă, capitala Chinei. Se aşteaptă ca aproximativ 90 de comitete olimpice naţionale să participe la JO Beijing 2022, iar numărul atleţilor care vor concura a ajuns la 2.900.

 

Mai sunt câteva zile până la debutul Jocurilor Olimpice. Din 4 februarie, o lume întreagă va fi în legătură directă cu Beijingul, unde, timp de peste două săptămâni, cei mai buni atleţi ai lumii la sporturi de iarnă ne vor încânta cu determinarea şi performanţele lor şi ne vor aminti că, indiferent unde ne aflăm sau ce limbă vorbim, suntem mai puternici împreună. Românii vor fi conectaţi la ritmul şi frumuseţea sporturilor de iarnă prin intermediul Televiziunii Române, official broadcaster Beijing 2022, care va asigura, în acest an, transmisiuni directe şi înregistrări de la Jocurile Olimpice, pe posturile sale principale – TVR 1 şi TVR 2. TVR Moldova va fi official broadcaster al transmisiunilor pe teritoriul Republicii Moldova.

 

Cele mai importante şi interesante probe de la Jocurile Olimpice, în special cele la care participă sportivi români, alte probe şi finale spectaculoase din patinaj artistic, schi alpin, sărituri cu schiurile, hochei, short track, curling, snowboard, comentate de unii dintre cei mai valoroşi jurnalişti de sport din România, vor putea fi vizionate în direct la TVR 1 şi TVR 2. Transmisiunile TVR de la Jocurile Olimpice Beijing 2022 încep pe 4 februarie, când, la TVR 1, telespectatorii pot urmări în direct ceremonia de deschidere (de la ora 14.00), iar la TVR 2, de la 19.10, primele probe de patinaj artistic. Apoi, la TVR, românii vor putea vedea, tot în direct, sporturile şi probele cu participare românească, dar şi cele mai interesante sporturi şi finale. La TVR 1, vor putea fi vizionate competiţii de schi alpin, schi fond, biatlon, sanie, hochei, patinaj viteză, bob. Telespectatorii TVR 2 se vor bucura de transmisiuni de patinaj artistic, sărituri cu schiurile, dar şi short-track sau hochei. Pe durata JO, zilnic, de la miezul nopţii, la TVR 1 vor fi reluate competiţiile de peste zi, iar la TVR 2, tot zilnic, de la ora 19.10, vom revedea cele mai interesante probe ale zilei. Programul zilnic al transmisiunilor TVR de la JO Beijing 2022 va fi publicat şi actualizat pe www.tvr.ro.

 

La microfonul transmisiunilor TVR se vor afla jurnaliştii Monica Bucur, Sorin Hobana, Vlad Arhire, Cristian Mîndru, Emil Hossu-Longin. De asemenea, fostul patinator şi antrenor Marius Negrea, participant la JO, dar şi colaborator tradiţional al TVR la transmisiunile de patinaj, nu va lipsi de la microfonul comentatorului nici la JO Beijing, când va face echipă cu Monica Bucur. Lor li se vor alătura, pe parcurs, şi alţi comentatori şi analişti de prestigiu.

 

22 de sportivi la 7 discipline (bob, sanie, sărituri cu schiurile, schi fond, biatlon, schi alpin şi patinaj viteză) vor concura pentru România la Beijing. Lor li s-ar putea alătura şi Sebastian Enache, prima rezervă la skeleton, în cazul în care va beneficia de o posibilă realocare. Raluca Strămăturaru, concurentă la sanie, aflată la a patra participare la Jocurile Olimpice, împreună cu Paul Pepene, de la schi fond, și el la a patra prezență olimpică, vor fi port-drapel pentru România la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

 

Jocurile Olimpice reprezintă unul dintre cele mai puternice simboluri pentru unitate în lume. La fiecare doi ani, Jocurile aduc împreună atleţi de pe tot mapamondul într-o competiţie paşnică şi o întreagă planetă cu ochii aţintiţi asupra evenimentului. A XXIV-e ediţie a Jocurilor Olimpice, care se va desfăşura la Beijing, va fi cea de-a treia ediţie consecutivă a JO organizată în Asia, după PyeongChang 2018 și Tokyo 2020. Va fi şi a doua ediție a Jocurilor Olimpice care are loc aici, capitala Chinei găzduind Jocurile Olimpice de vară şi în 2008. Este o premieră ca acelaşi oraş să organizeze atât o ediţie de vară, cât şi una de iarnă.

 

TVR a sublicențiat de la Discovery drepturile audiovizuale de difuzare a Jocurilor Olimpice de Iarnă Beijing 2022.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.