Cosmin Drăghici (42 de ani) face de 8 ani naveta, câte 100 de km pe zi, de la Craiova la Giurgița, un sat foarte izolat, din dragoste pentru copii. Fiu de profesori într-un sat din Mehedinți, Cosmin a devenit la rândul său învățător. După ce a absolvit Liceul pedagogic și Facultatea de Litere, ar fi putut alege să devină profesor de limba română. Însă, după cum spune chiar el „mi-e drag de cei mici, mă simt foarte bine cu ei și am răbdarea necesară să lucrez cu ei”. Și a ales, astfel, să predea într-o comunitate izolată și destul de vulnerabilă, cu serioase probleme legate de abandonul școlar și dezvoltarea socio-emoțională a copiilor ai căror părinți au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate.

De când a ajuns la Giurgița, el a făcut minuni în comunitate și pentru copii. A ales ca, pe lângă orele petrecute ca învățător, să rămână zilnic în plus și să-i învețe pe copii oina. Echipa lui e azi multiplă campioană națională și a reușit astfel să aducă prima medalie de aur la o olimpiadă națională pentru școala din Giurgița. „Tatăl meu, profesor de sport, mi-a insuflat dragostea pentru oină, iar atunci când am ajuns la catedră, mi-am amintit de ceea ce mă făcea atât de fericit în copilărie”. El și-a dorit ca și copiii de acolo să simtă asta și a făcut o echipă de oină. Însă, motivul pentru care s-a implicat în această activitate a fost unul mult mai important, pe lângă pasiunea sa. Aceea de a le da celor mici șansa să se bucure de școală și de a-și descoperi potențialul. În special pentru cei care se integrau mai greu. „Trebuie să vă spun că în echipă am mai rar copii cu rezultate școlare bune, adesea am copii cu rezultate școlare mai puțin bune, care obișnuiau să fie stingheri la școală. Faptul că au reușit prin oină să arate că sunt buni la ceva, le-a dat încredere și statutul lor s-a schimbat. De asta încurajez și vorbesc adesea cu colegii mei să găsim modalități să-i implicăm pe copii în diverse activități pentru că doar așa își pot atinge potențialul. Pot învăța să aibă încredere în ei și toate celelalte rezultate se schimbă și ele. E bine ca într-o școală să fie diverse activități”, precizează Cosmin Drăghici.

Cu o înclinație și către partea de literatură, învățătorul a scris și câteva povești despre oină, pentru a le oferi copiilor și pentru a-i ajuta să descopere acest sport și din aceste cărți ilustrate pentru ei. Prima dintre ele se numește „Echipa de oină” și spune povestea unor copii dintr-un sat care ajung campioni. O poveste care s-a dovedit profetică. Pentru că a fost scrisă înainte de aceste succese, pe vremea când micuții abia descopereau, alături de profesorul lor, acest sport.

Bucuria, implicarea și dăruirea lui s-au transmis copiilor și astăzi cu toții sunt mândri de rezultate remarcabile. El a înființat un club sportiv, Hoina Craiova, pentru a putea intra ulterior și în competiții. Au început cu antrenamente, cu participări la competiții școlare, la olimpiade unde au obținut rezultate foarte bune, iar anul trecut au devenit campioni naționali. „A fost prima medalie de aur la o olimpiadă obținută de școala din Giurgița. Copiii cu care lucrez azi sunt multipli campioni naționali, de vreo 2-3 ani au devenit cea mai bună echipă de juniori din țară”, spune Cosmin cu mândrie. În plus, prin această activitate, el a deschis alt orizont copiilor, acela de a ieși din micuța comunitate și de a descoperi țara, trăind experiențe care în urmă cu câțiva ani nu ar fi fost la fel de posibile. „Marele câștig al copiilor este că văd țara. Acum vreo 5 ani, când am fost prima dată la mare cu ei, niciunul dintre ei nu fusese vreodată la mare. Copiii sunt înnebuniți acum.”

Acest drum și această poveste pe care Cosmin Drăghici a creat-o împreună cu elevii nu a fost una ușoară din punct de vedere financiar. El reușește să strângă bani pentru cele necesare din formularele completate de prieteni cu 3,5% din impozitul pe venit și spune el, a fost extraordinar că beneficiază și de sprijinul comunității, al colegilor și mai ales al Primăriei locale. „Îmi aduc aminte că atunci când am fost prima dată la primar și i-am spus că vreau să fac oină cu copiii, mi-a spus că atâta vreme cât vreau să-i implic într-o activitate ce îi face fericiți, el mă susține. Anual ne sprijină cu o anumită sumă pe care o putem folosi la deplasări. Din când în când reușim să mai semnăm și câte un contract de sponsorizare. Acesta din urmă se întâmplă foarte rar pentru că e greu să găsești persoana care înțelege activitatea noastră și donează din suflet. Majoritatea companiilor mari la care am fost întrebă ce vizibilitate avem, dacă ne transmite cineva pe televiziunile naționale 🙂”.

Această muncă, de a aduna fonduri inclusiv pentru echipamente și pentru a putea participa în competiții, nu este deloc ușoară. Însă Cosmin spune că el este cel care a învățat cel mai mult de la copii, a căror bucurie îl motivează în fiecare zi. „Cele mai frumoase lecții le-am primit eu de la ei. Copiii aceștia minunați m-au învățat să nu renunț. Uneori, noi adulții devenim mai raționali și poate renunțăm în anumite situații care par, la prima vedere, de nerezolvat. Au fost momente când părea imposibil să participăm logistic la o anumită competiție. Dar ei își doresc atât de mult, sunt atât de implicați și fericiți încât nici nu știu cum am reușit să fac să se întâmple și să devină posibile toate”.

 

Cosmin Drăghici nu este singurul cadru didactic implicat la școala din Giurgița, o școală care are însă nevoie de foarte multe reparații. Mai mulți profesori, inclusiv directoarea Tatiana Duică, fac naveta. „Copiii din mediul rural au mare nevoie de noi, au nevoie să vorbim cu ei, dar mai ales să-i îmbrățișăm”, spune Tatiana Duică. Împreună cu toți profesorii de aici, cu copiii și părinții, ei participă la campania organizată de Narada, Împreună pentru școala noastră, prin care organizația dedicată educației organizează târgurile cu același nume ce vor avea loc concomitent, pe 18 decembrie, în 60 de școli din România. „Cu sprijinul organizației Narada, dar și cu o donație de numai 5 euro pe lună, parte din această campanie la care ne-am alăturat, putem face ca elevii din Giurgița să capete încrederea că pot visa oricât de mult și pot avea viitorul pe care îl merită”, spune directoarea care are în plan să rezolve mai multe probleme cu care se confruntă în clădirea veche. Printre alertele listate pe HartaEdu.ro se află construcția unui spațiu de învățare afară, amenajarea curții școlii și rezolvarea problemei cu încălzirea. „Nu sunt gaze în zonă, iar dacă femeia de serviciu nu s-ar trezi în fiecare dimineață la 4 să vină să facă focul, copiii ar îngheța la ore. La sala de sport, din 4 sisteme de încălzire mai funcționează doar 2, e uneori frig de crapă pietrele, dar mici sportivi nu se dezic de antrenamente”, precizează aceasta.

 

Școala din Giurgița nu este singura care are astfel de probleme de infrastructură. Și nici singura care crește mici campioni care se bucură de rezultate remarcabile, datorită profesorilor implicați. Copii care însă se luptă, din nefericire, cu neajunsurile vieții de la vârste foarte mici.

 

Pentru ei, organizația Narada a creat campania Împreună pentru școala noastră cu scopul de a mobiliza comunitățile din jurul școlilor, companiile locale și naționale și societatea civilă pentru a strânge fonduri pentru 30 de mii de copii din România și de a rezolva astfel urgențele de infrastructură și educaționale semnalate de 60 de școli, în care învață acești copii, pe HartaEdu.ro. Campania „Împreună pentru școala noastră” se află la a doua ediție. Anul trecut, înainte de Crăciun, 25 de școli din țară au organizat evenimentul cu sprijinul Narada în aceeași zi și la aproximativ aceeași oră. Mobilizarea a fost exemplară iar, la final, din vânzarea obiectelor realizate de copii, părinți și profesori, s-au strâns aproape 100 de mii de euro.

Narada a dublat această sumă cu sprijinul partenerilor Bergerat Monnoyeur și Ipso Agricultură, care susțin și ediția din acest an și astfel, în 2023, au putut fi rezolvate toate cele 25 de alerte listate de aceste școli anul trecut. Ediția de anul trecut a înregistrat peste 21 de mii de vizitatori, 50 de mii de obiecte au fost donate, 70 de sponsori locali s-au implicat în campanie și 24 de persoane publice au susținut cauza școlilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.