Incidența în București a ajuns, vineri, la 15,83 la mia de locuitori, în creștere față de ziua anterioară. Astăzi, românii care locuiesc în Capitală și județul Ilfov ar putea afla dacă intră sau nu în lockdown. O prima ședință pe această temă, a specialiștilor din toate instituțiile din Sistemul de urgență, are loc vineri. INSP a propus, oficial, carantină pentru Capitală și localitățile din jur. 

„La o incidență în zona Bucureștiului și Ilfov dublu față de media națională, se pune problema de a fi luate măsuri mult mai eficiente, pentru că altfel, vor continua aceste creșteri. Trebuie să punem în discuție această măsură de carantinare, dar trebuie să găsim și soluții pentru a nu bloca activitatea. Nu estimez că suntem în vârf, această creștere va mai continua, sunt creșteri dramatice”, a declarat joi, la Digi24, Doina Azoicăi, președintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Conform DSP București, rata de infectare a ajuns la 15,83 la mia de locuitori, după de joi era de 15,4 la mie. CMBSU a instituit obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice închise și deschise.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.