eu sunt uranus este un proiect care, construit ca demers cultural și manifest artistic, își propune recuperarea și conservarea memoriei cartierului Uranus. Uranus nu mai există în hârtiile și străzile orașului, dar nu a dispărut niciodată din amintirile locuitorilor săi. Proiectul cultural eu sunt uranus reprezintă o inițiativă care ne invită să ne aplecăm către comunitățile noastre, privind cu responsabilitate și blândețe către locuri si povestile lor. Prin tot ceea ce facem, căutăm să refacem relația cu memoria trecutului, cu orașul și cu oamenii care ne leagă de el. Centrat în jurul spectacolului câini vs. uranus, scris de Alexandru Ivanoiu și regizat de Alin Uberti, acest proiect aduce laolaltă teatru independent și explorare culturală.

Spectacolul, care se joacă pe acoperișul Muzeului Național de Artă Contemporană al României, este precedat de un tur ghidat, în prezența Dorotheei Hasnaș, specialist în probleme de patrimoniu și cultură urbană. O expoziție digitală, cu locurile și poveștile care le așază pe harta propriei lor memorii afective, este elementul final al proiectului.

Expoziția online vine în continuarea misiunii proiectului și este un antrenament de asumare a orașului. Dacă în anii ‘80 nu puteam face nimic pentru a opri modificarea hărților, a amintirilor și a identității, acum putem.

Astfel, eu sunt uranus adresează o invitație tuturor celor care sunt legați, într-un fel sau altul, de locuri din Sectorul 5. Salvează memoria acelui bloc, acelei bănci, acelei stații de autobuz, acelui zid, acelui copac, anexând-o galeriei noastre foto cu amintiri din cartier.

Trimite locul tău pentru a fi așezat în expoziția digitală a amintirilor urbane!

Tot ceea ce trebuie să faci este să trimiți, prin intermediul unui formularului de aici, o fotografie reprezentând un loc drag din perimetrul Sectorului 5, alături de o scurtă poveste despre ceea ce te leagă de el. Poate fi o stradă, o casă, un obiect stradal, o simplă bordură, pe care s-a întâmplat ceva ce nu vrei să uiți vreodată.

“Adoptarea orașului începe cu crearea unor amintiri, cu resemnificarea locurilor,” ne-a spus Dorothee Hasnaș, ghidul tururilor frumos povestite care fac parte din proiectul eu sunt uranus.În acest spirit, ne-am propus să adunăm 50 de fotografii și de povești ale locurilor pe care nu vrem să le uităm, cu care să compunem o expoziție digitală, intimă și afectivă, a unui cartier care există dincolo de geografia sa proprie.

Educarea comunității cu privire la trecutul său istoric și conștientizarea impactului pe care acest bagaj, trăit sau moștenit, îl are asupra prezentului, este o soluție care poate proteja viitorul individual și colectiv, astfel încât evenimete precum cele care au determinat dispariția Cartierului Uranus să nu se mai repete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.