În urma unei evaluări efectuate de Banca Europeană de Investiții în cadrul Fondului pentru modernizare, Comisia Europeană a plătit astăzi 2,7 miliarde EUR pentru a sprijini 39 de proiecte de investiții în opt state membre beneficiare. Aceasta include prima investiție confirmată în Slovenia în cadrul fondului, un stat membru care a devenit beneficiar în 2024. Aceste proiecte vor ajuta țările UE cu venituri mai mici să își consolideze sectorul industrial curat și să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030 prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și îmbunătățirea eficienței energetice. Finanțat din veniturile provenite din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), Fondul pentru modernizare a furnizat în prezent investiții în valoare de 15,45 miliarde EUR pentru a sprijini proiecte în tranziția către o energie curată de la lansarea sa în 2021.

Noul sprijin anunțat astăzi completează investițiile anunțate în iunie în valoare de aproape 2,97 miliarde EUR pentru alte 38 de proiecte, aducând totalul plăților din Fondul pentru modernizare în 2024 la 5,67 miliarde EUR, acoperind 77 de proiecte din 11 țări. Numai în acest an au fost efectuate plăți către Bulgaria (65 de milioane EUR), Croația (52 de milioane EUR), Cehia (1,283 miliarde EUR), Estonia (84 de milioane EUR), Ungaria (202 milioane EUR), Letonia (27 de milioane EUR), Lituania (185 de milioane EUR), Polonia (1,733 miliarde EUR), România (1,956 miliarde EUR), Slovenia (309 milioane EUR) și Slovacia (153 de milioane EUR).

Cele 77 de proiecte sprijinite în acest an se axează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, modernizarea rețelelor energetice, eficiența energetică și înlocuirea producției de cărbune cu combustibili cu intensitate mai scăzută a emisiilor de dioxid de carbon. Printre acestea se numără:

  • consolidarea rețelei de transport al energiei electrice pentru a sprijini integrarea surselor regenerabile de energie în Bulgaria;
  • producția de energie electrică din surse fotovoltaice și stocarea energiei de către furnizorii de servicii de alimentare cu apă din Croația;
  • reducerea emisiilor de CO2 în timpul producției de căldură în Cehia;
  • îmbunătățirea eficienței energetice și promovarea utilizării energiei din surse regenerabile în clădirile publice din Estonia;
  • modernizarea și dezvoltarea sistemelor de termoficare bazate pe energie din surse regenerabile în Ungaria;
  • utilizarea surselor regenerabile de energie în clădirile cu mai multe apartamente, în clădirile publice și în comunitățile energetice din Letonia;
  • modernizarea clădirilor cu mai multe apartamente din Lituania, asigurându-se că clădirile renovate ating cel puțin clasa de eficiență energetică B și oferă economii de energie de cel puțin 40 %;
  • dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei electrice în Polonia pentru a îmbunătăți stabilitatea rețelei naționale de energie electrică;
  • instalarea a minimum 1 500 MWh de sisteme de stocare în baterii în centralele existente de producere a energiei din surse regenerabile din România;
  • creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în gospodăriile cu venituri mai mici din Slovacia;
  • investiții în producția de energie electrică din surse regenerabile și în capacitățile de stocare a energiei în Slovenia.

Termenul de depunere a propunerilor de investiții pentru un potențial sprijin din Fondul pentru modernizare în următorul ciclu de plată este 18 februarie 2025 pentru propunerile prioritare și 21 ianuarie 2025 pentru propunerile neprioritare. Investițiile prioritare sunt cele care pun accentul pe modernizarea sistemelor energetice, pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) în domeniul energiei, al industriei și al transporturilor și pe îmbunătățirea eficienței energetice enumerate în Directiva EU ETS. Toate celelalte investiții eligibile pentru Fondul pentru modernizare sunt considerate investiții neprioritare care fac obiectul unui control suplimentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.