La Palatul Victoria, a avut loc cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru e-guvernare și reducerea birocrației, prezidată de Secretarul General Adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.
Ședința de astăzi a Comitetului s-a axat pe stabilirea modului de lucru privind implementarea proiectelor aferente planului de măsuri din cadrul politicii publice în domeniul e-guvernării, pentru perioada 2021-2030, adoptată de Guvern la începutul acestei luni. De asemenea, au fost prezentate de către Secretariatul General al Guvernului măsurile propuse prin Planul Național de Redresare și Reziliență pentru optimizarea procesului de  debirocratizare a administratiei publice centrale.
„Vrem să înregistrăm pași concreți în direcția implementării proiectelor de simplificare a interacțiunii cetățenilor și companiilor cu instituțiile. Ne propunem, în acest sens, ca la fiecare dintre reuniunile viitoare ale acestui Comitet să avem cel puțin câte o inițiativă de simplificare din partea instituțiilor și autorităților reprezentate în cadrul comitetului. Trebuie să asigurăm o sincronizare a măsurilor pe care le vom lua în baza țintelor pe care ni le-am propus în cadrul acestei politici publice cu cele 8 proiecte-pilot incluse în PNRR pe componenta de debirocratizare”, a declarat Secretarul General Adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.
Președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Octavian Oprea, a prezentat inițiativa de realizare a Catalogului Național al Serviciilor Publice, măsură cuprinsă și în planul de măsuri al politicii publice în domeniul e-guvernarii, care își propune inventarierea tuturor serviciilor publice furnizate de instituțiile și autoritățile publice centrale în scopul creării unui instrument pentru monitorizarea progresului transformării digitale a administrației publice și pentru fundamentarea deciziilor strategice ale Guvernului României în acest domeniu. Având în vedere complexitatea acestui proiect,  președintele ADR a reiterat importanța implicării tuturor instituțiilor în acest demers, atât în ceea ce privește  celeritatea completării  informațiilor solicitate în chestionarul ADR, cât și coordonarea instituțională (inclusiv la nivelul entităților subordonate/aflate în coordonare).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.