Bolt, prima super aplicație din Europa, lansează serviciile de transport la cerere în Bistrița și în Târgu Jiu. Astfel, compania estoniană este acum prezentă cu serviciile sale în peste 25 de orașe din România, consolidându-și poziția de lider la nivel național.

Cristian Sălceanu, Bolt Romania Country Manager, Ride-hailing, a declarat: „După lansările efectuate cu succes în Piatra Neamț și în orașele de pe Valea Prahovei în ianuarie, continuăm să extindem prezența platformei noastre peste tot unde există un număr mare de potențiali clienți și șoferi parteneri. În Bistrița și Târgu Jiu, am descoperit că publicul cunoaște deja serviciile noastre și este interesat să le folosească, așa că ne bucurăm că putem să le punem la dispoziție un prim serviciu din portofoliu, cel de transport la cerere.”

Pentru a se putea bucura de serviciile de transport la cerere Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play, App Store sau HUAWEI AppGallery. Companiile pot accesa serviciile Bolt pentru transportul angajaților prin intermediul serviciului Bolt Business. Acesta asigură o gestionare centralizată a costurilor și o raportare financiară simplă și clară pentru persoanele juridice.

Prețul curselor Bolt din Bistrița și Târgu Jiu începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 70%.

Lansarea serviciului de transport la cerere în Bistrița și în Târgu Jiu creează o oportunitate pentru cei care își doresc o sursă de venit suplimentară și un program flexibil. Persoanele interesate să colaboreze cu Bolt se pot înscrie contactând direct compania pe email, la romania-driver@bolt.eu, unde vor fi informate despre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească și procedurile pe care trebuie să le urmeze pentru a deveni șoferi parteneri Bolt.

Despre Bolt

Bolt este super aplicația europeană cu misiunea de a face mobilitatea urbană mai accesibilă, sigură și sustenabilă.

Bolt are 100 de milioane de utilizatori în 45 de țări și peste 400 de orașe din Europa și Africa. Compania urmărește să accelereze tranziția de la mașinile personale la mobilitatea partajată, oferind alternative mai bune pentru fiecare domeniu de utilizare, inclusiv ride hailing, mașini și trotinete electrice închiriate, livrare de mâncare și de produse alimentare și nealimentare.

Compania este prezentă în România cu serviciile de ride-hailing, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food), livrare de produse alimentare și nealimentare (Bolt Market) și cu divizia de software development, care deservește toate subsidiarele din Europa ale companiei. Bolt este lider de piață în România, fiind prezentă în peste 25 de orașe, extinzându-și continuu oferta de servicii și acoperirea națională.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.