European Union flag on the blue background

Pentru a accelera redresarea, Comisia a decis, de asemenea, să introducă pentru o nouă perioadă, limitată, două noi instrumente menite să creeze stimulente directe pentru investiții private și măsuri de sprijinire a solvabilității orientate spre viitor.

 

Vicepreședinta executivă Margrethe Vestager, responsabilă cu politica în domeniul concurenței, a declarat: „De la începutul pandemiei, cadrul temporar privind ajutoarele de stat a permis statelor membre să ofere sprijin specific și proporțional întreprinderilor aflate în dificultate, instituind totodată garanții pentru a menține condiții de concurență echitabile pe piața unică. Astăzi prelungim aplicarea acestuia cu șase luni, până la sfârșitul lunii iunie a anului viitor. Această prelungire limitată oferă posibilitatea unei eliminări treptate și coordonate a măsurilor de criză, fără a se crea efecte în cascadă disproporționate, și reflectă previziunile de redresare puternică privind economia europeană în ansamblu. Pe de altă parte, vom continua să monitorizăm îndeaproape creșterea numărului de infecții cu COVID-19 și incidența altor riscuri la adresa redresării economice. Totodată, în scopul de a continua sprijinirea redresării, am introdus două noi instrumente de relansare a economiei și atragere de investiții private pentru o redresare mai rapidă, mai ecologică și mai digitală.”

Având în vedere redresarea economică observată, Comisia a adoptat o prelungire limitată a cadrului temporar, cu încă șase luni, până la 30 iunie 2022. Acest lucru va permite statelor membre ca, acolo unde este necesar, să își prelungească schemele de sprijin și să se asigure că întreprinderile încă afectate de criză nu vor fi private brusc de sprijinul de care au nevoie. În paralel, Comisia va continua să monitorizeze îndeaproape evoluțiile pandemiei de COVID-19 și incidența altor riscuri pentru redresarea economică.

În plus, Comisia a introdus o serie de ajustări specifice, printre care se numără două noi instrumente menite să contribuie la redresarea economiei europene într-un mod rezilient și durabil:

  • Măsuri de sprijin pentru investiții, care să ajute statele membre să remedieze problema deficitului de investiții cauzat de criză. Statele membre pot crea stimulente pentru ca întreprinderile să realizeze investiții și pot utiliza acest instrument pentru a accelera tranziția verde și cea digitală. Măsura include garanții pentru evitarea denaturărilor nejustificate ale concurenței. De exemplu, stimulentele ar trebui să vizeze un grup larg de beneficiari și ajutoarele să fie într­un cuantum limitat. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2022.
  • Măsuri de sprijin pentru solvabilitate pentru a mobiliza fonduri private care să fie puse la dispoziție pentru investiții în întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), inclusiv în întreprinderile nou-înființate și în întreprinderile mici cu capitalizare medie. Statele membre pot acorda garanții intermediarilor privați, creându-le stimulente pentru a investi în aceste tipuri de întreprinderi și a le oferi acestora din urmă un acces mai ușor la finanțare prin capitaluri proprii, ceea ce pentru întreprinderi este adesea dificil de realizat în mod individual. Acest instrument este deosebit de relevant având în vedere creșterea nivelului de îndatorare a întreprinderilor în timpul crizei. Statele membre pot folosi acest instrument până la 31 decembrie 2023.

Pe lângă alte măsuri adoptate, Comisia: i) a prelungit de la 30 iunie 2022 la 30 iunie 2023 posibilitatea, acordată în temeiul cadrului temporar, ca statele membre să convertească instrumente rambursabile (de exemplu, garanții, împrumuturi, avansuri rambursabile) în alte forme de ajutor, cum ar fi granturile directe; ii) a adaptat valorile maxime ale anumitor tipuri de ajutoare proporțional cu durata prelungită; iii) a oferit clarificări cu privire la utilizarea dispozițiilor excepționale privind flexibilitatea din Orientările Comisiei privind salvarea și restructurarea; și iv) a prelungit cu încă 3 luni lista ajustată a țărilor cu riscuri neasigurabile pe piața privată, în contextul asigurării creditelor la export pe termen scurt (STEC) (de la 31 decembrie 2021 până la 31 martie 2022).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.