Accace România, una dintre principalele companii de consultanță de afaceri și externalizare servicii din Europa Centrală și de Est, a raportat anul trecut o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, cu 40% peste cea din raportată în 2021. Evoluția business-ului Accace a venit inclusiv pe fondul unei cereri tot mai ridicate din partea companiilor pentru consultanță, respectiv pentru externalizarea proceselor de contabilitate, administrare de personal și calcul salarial.

Pentru anul în curs, compania se așteaptă la o creștere a veniturilor de circa 10%, în linie cu evoluția pieței și în funcție de contextul economic din țară.

În 2022, principalele investiții făcute de Accace România s-au canalizat către automatizarea proceselor de contabilitate, administrare de personal, optimizarea timpilor de livrare a rezultatelor, dar și către creșterea echipei, respectiv dezvoltarea și diversificarea competențelor pentru a acoperi eficient extinderea portofoliului de clienți.

Tot anul trecut, Accace a dezvoltat cu succes YoDA powered by Accace, primul program de pregătire intensivă a studenților care își doresc să urmeze o carieră în domenii precum contabilitate și resurse umane. Peste 40 de studenți din Capitală s-au înscris, iar 15 dintre ei au fost selectați și au participat la primul program pilot dezvoltat de specialiștii companiei.

„Anul trecut a fost unul foarte efervescent, ne-am diversificat portofoliul de servicii, ne-am rafinat competențele, am fost flexibili și agili. Ne-am poziționat ca un one-stop-shop de încredere pentru clienții noștri, care știu că pot apela la specialiștii noștri pentru servicii integrate de consultanță. Această abordare ne-a ajutat să creștem peste estimările inițiale. Anul acesta ne așteptăm la o creștere a business-ului de circa 10%, având în vedere contextul economic actual. Însă vom continua să ne concentrăm pe consolidarea și diversificarea portofoliului de clienți, creșterea echipei și a competențelor, formarea noii generații de consultanți, și vom miza în continuare pe digitalizarea proceselor”, a declarat Laura Ștefan, Managing Director Accace România.

Conform datelor furnizate de companie, în topul celor mai solicitate servicii de către clienți anul trecut s-au aflat cele de consultanță în legislația muncii, salarizare și administrare de personal, urmate de cele de consultanță contabilă, externalizare a proceselor contabile și conformitate fiscală. Totodată, în 2022 s-a pus tot mai mult accentul pe un mix de servicii BPO și de advisory. Astfel, datorită proactivității companiei de a furniza un proces end-to-end, tot mai mulți clienți care au pornit inițial cu servicii de consultanță corporate (înființare societate în România, acoperirea cerințelor legale și fiscale) au adăugat servicii de contabilitate, respectiv de salarizare și de administrare de personal.

Tot din informațiile Accace România, serviciile cu cea mai mare evoluție a cererii anul trecut au fost cele de administrare de personal și salarizare, pe fondul creșterii business-urilor clienților actuali, dar și a creșterii portofoliului de clienți internaționali, cu un număr mare de angajați. Printre industriile care au solicitat cel mai mult serviciile companiei s-au numărat IT-ul, retailul și energia, cu precădere companii care investesc în energie regenerabilă.

În ceea ce privește investițiile și planurile de dezvoltare setate pentru anul în curs, compania se va concentra în continuare pe implementarea de noi tehnologii ce vor eficientiza serviciile livrate clienților. Totodată, va continua să dezvolte programul YoDA powered by Accace, cu obiectivul de a reduce decalajul de competențe care se înregistrează în prezent pe piață, în rândul tinerilor aflați la începutul parcursului profesional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.