Duminică, la România, te iubesc!, aflăm cum reușesc anumiți politicieni să-și conducă firmele private. Ce metode au descoperit ca să… păcălească legea și cum răspund acuzațiilor, aflăm de la 18:00, în ancheta semnată de Paula Herlo: Afaceriști cu funcții publice pe PRO TV și VOYO.

 

Parlamentul României e scena pe care afaceriști deveniți politicieni trag sfori ca să-și dezvolte businessurile. Legea le interzice să mai administreze firme când ajung demnitari, însă asta nu îi oprește să găsească… soluții – își trec acțiunile pe numele membrilor familiei, dar, în realitate, de cele mai multe ori, tot ei conduc. Ajunși în instituții de control, unii s-au folosit de funcții ca să obțină avantaje pentru firmele familiilor lor, iar azi sunt parte în procese penale după ce au fost trimiși în judecată de DNA.

 

„Legea interzice politicienilor să fie administratori în firme, însă cei mai mulți renunță greu la controlul companiilor pe care le-au construit. Mai mult, din postura de politicieni au puterea de a trimite în teritoriu fonduri pentru investiții în infrastructura care, miraculos, ajung să fie făcută de firmele copiilor, soțiilor sau mamelor. Acest tip de control trebuie să dispară pentru că, deși nu e ilegal, e imoral pentru că scot din joc alte companii care nu se mai pot dezvolta”, a spus Paula Herlo.

 

Întreaga anchetă România, te iubesc! poate fi urmărită duminică, de la 18:00, la PRO TV și pe VOYO.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.